ZF Deschiderea de astăzi

ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Ana Maria Neaţu, BVB: S-au încheiat nominalizările pentru ediţia a VI-a a programului Made in Romania. Avem 384 de aplicaţii, de la 350 anul trecut

14.06.2023, 00:06 Autor: Eduard Ivanovici

Cea mai mare cifră de afaceri obţinută în 2022 de o companie nominalizată a fost de 11 mld. lei.

Ajuns anul acesta la ediţia cu numărul şase, proiectul Made in Romania al Bursei de Valori Bucureşti a încheiat recent etapa nominalizărilor, programul intenţionând să identifice viitoarele motoare ale economiei româneşti, susţinându-le să îşi ducă afacerile la un nivel superior.

„Au fost înregistrate 483 de aplicaţii, dintre care 384 valide. Diferenţa reprezintă aplicaţii anulate din mai multe motive, fiind companii nominalizate de două ori sau care nu au îndeplinit condiţia de acţionariat românesc de minimum 51%. Unele nu au îndeplinit condiţia de minimum 250.000 de euro cifră de afaceri sau minimum de trei ani de activitate. Anul trecut au fost 350 de nominalizări“, spune Ana Maria Neaţu, manager de proiect, Made in Romania, BVB.

La fel ca în 2022, cea mai mare pondere din totalul nominalizatelor o deţin companiile din IT&C, mai exact 15%, urmate de companii din comerţ cu 14%. Pe poziţia a treia sunt serviciile, iar pe locul patru se află la egalitate trei domenii cu câte 8%: sectorul alimentar, industria prelucrătoare şi sănătatea. De asemenea, au fost prezente domenii precum construcţiile, agricultura, educaţia şi energia.

„Peste 42% din total sunt startup-uri, 51% sunt IMM-uri, iar 7% sunt din categoria corporate.“

 „Cea mai mare cifră de afaceri obţinută în 2022 de o companie nominalizată în această ediţie este de peste 11 miliarde de lei, fiind şi compania care are cel mai mare număr de angajaţi, peste 12.000, cât şi o vechime de 31 de ani. Domeniul ei de activitate este comerţul“, adaugă reprezentanta BVB.

Cele mai multe companii sunt cele cu zero până la nouă angajaţi, 29% din total, urmate cu 23% de companiile care numără între 51 şi 150 de angajaţi. Majoritatea nominalizărilor au venit din partea comitetului de nominalizare Made in Romania, în proporţie de 48%.

Pe locul unu a rămas regiunea Bucureşti-Ilfov, cu 45% din nominalizări, urmată de Cluj cu 6%, Iaşi cu 4% şi Suceava cu 3%. La egalitate cu 2% au fost Constanţa, Timiş şi Alba.

„Juriul va fi anunţat treptat începând cu această perioadă. Până la finalul acestei luni vor fi votate cele 50 de semifinaliste, apoi urmează votul publicului în iulie. Votul se va desfăşura timp de o lună, iar primele trei vor fi finaliste. Pe 3 august, juriul va alege celelalte 12 finaliste pentru ca, în final, cele 15 să fie premiate în cadrul galei din septembrie“, explică Ana Maria Neaţu.

Gala va fi urmată de un program de mentorat şi lansarea unei cărţi despre ediţia a şasea a programului.


BVB Arena este programul Bursei de Valori București creat pentru a descoperi și promova companiile antreprenoriale românești de succes. Proiectul dedicat antreprenorilor români, a fost lansat în 2017 și în cele 6 ediții a strâns peste 1.200 de companii nominalizate în program și 20 de companii semifinaliste și finaliste care au folosit instrumentele puse la dispoziție de BVB. Valoarea totală a celor 37 de runde de finanțare de acțiuni și emisiuni de obligațiuni la BVB derulate de cele 20 de companii a depășit suma de 236 milioane de euro.

Companiile finaliste din Program au oportunitatea de a interacționa cu alte companii românești de succes și de a beneficia de programul de mentorat care le oferă informații utile despre elaborarea strategiei de business și accesul la capitalul necesar pentru a-și duce compania la nivelul următor. În final, ele vor face parte din BVB Arena și vor primi recunoașterea pe care o merită.

Înscrie-ți compania pe www.bvbarena.ro sau recomandă-ne o afacere locală în care ai încredere. BVB Arena. Antrenăm capitalul românesc.
O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea
BVB Banca Transilvania Evergent