Aşa cum locuinţele din segmentul mediu-superior mizează acum pe sisteme de casă inteligentă sau încălzire în pardoseală, pentru o eficienţă mai mare, următorul pas îl reprezintă utilizarea de energie verde.
„Am implementat sistemul de casă inteligentă în noul proiect. Mizăm şi pe energie alternativă şi studiem posibilitatea de a instala pompe de căldură cu panouri fotovoltaice pe următoarele proiecte. Acestea vor deveni o dotare standard în următorii ani, cum a devenit încălzirea în pardoseală sau sistemele smart home. Acum mergem pe centrale pe gaz, dar în proiectele următoare luăm în calcul pompele de căldură. Am mizat până acum pe materiale care izolează cât mai bine locuinţele pentru un consum redus de energie“, a spus Valentin Ivana, managing partner, K2 Development în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank.
Spre exemplu, şi la nivel naţional Ministerul Dezvoltării susţine construcţia de creşe care să fie încălzite şi răcite cu ajutorul pompelor de căldură, iar în sectorul 1 primăria a propus ca o serie de blocuri să aibă instalate panouri fotovoltaice şi pompe de căldură.
Valentin Ivana explică faptul că cererea pentru case în proximitatea Bucureştiului, cum este Otopeniul rămâne ridicată.
„Cereea de case lângă Bucureşti, în special în zona de nord urmează trendul ascedent din ultimii ani, alimentat inclusiv de pandemie. Oamenii vor o curte, spaţiu verde şi mulţi s-au adaptat conceptului de muncă în mod hibrid. Au dorit să lucreze de acasă, să trăiască într-o comunitate. În plus, accesul facil la infrastructură din zona de nord se reflectă în mai puţin timp în trafic. Acum suntem la trei proiecte dezvoltate şi lucrăm la alte trei pentru care realizăm documentaţia pentru PUZ. La cel la care lucrăm acum are 34 de locuinţe individuale, iar primul a fost din 18 locuinţe individuale. Componenta 4 şi 5 sunt case de tip townhouse“, a spus Valentin Ivana.
El explică faptul că prioritatea acum este pentru cele trei proiecte pe care le elaborează.
„Sunt în diverse stadii de proiect. Până la final de an vom demara unul cu 68 de apartamente cu o componentă comercială plus un loc de joacă.
În Bucureşti sunt PUZ-urile anulate şi implicit sunt clienţi care se interesează de apartamente în Otopeni“.
Miza mai departe o reprezintă infrastructura.
„Metroul va avea un important impact asupra Otopeniului care se va transforma într-o extensie a Bucureştiului. Va consolida oraşul’.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE