ZF IT Generation

ZF IT Generation: Cristian Munteanu, managing partner Early Game Ventures: Suntem angajaţi în 6-7 deal-uri în prezent. Vom face deja şi investiţii de tip follow-up

5 oct 2020 Autor: Ioana Nita

„În 2019 încălzirea economiei a fost un fel de tornadă care făcea ca mulţi curcani să pară vulturi, lucru care nu prea este adevărat. Acum vedem o corecţie în sensul acesta şi de aici şi strategia noastră de investiţii de anul acesta s-a schimbat.“

Fondul de investiţii local Early Game Ventures (EGV) va investi anul acesta în total circa 4 milioane de euro în proiecte de tehnologie din România, din care o parte consistentă va fi alocată către investiţii de tip follow-up – start-up-uri în care fondul are deja o participaţie, care vor fi făcute în cadrul unor runde de finanţări de circa 2-8 milioane euro alături de alţi investitori.

Anul trecut, EGV a investit circa 5,5 mi­­li­­oane euro în zece start-up-uri, iar acum în total are în portofoliu 15 start-up-uri. În prezent, fondul se află în discuţii pentru semnare a zece tranzacţii posibile.

„Anul acesta, până acum la început de toamnă, cam tot ce s-a întâmplat în zona de investiţii a fost cumva cu semnul minus în faţă. În schimb, sunt foarte optimist pentru ce se întâmplă acum în perioada următoare fiindcă noi spre exemplu la Early Game o să avem o recoltă foarte bogată de toamnă. Ne uităm deja foarte activi către investiţii - suntem angajaţi în şase sau şapte deal-uri în momentul de faţă şi de asemenea mai suntem în tatonări cu încă vreo 3-4 alte start-up-uri, alte investiţii pe care le putem face. Deci cu alte cuvinte nu doar că recuperăm toate lunile mai puţin productive de anul acesta, dar chiar o să depăşim cumva să spun o normă pe care noi o aveam, un plan de investiţii pe care ni-l propusesem încă de la început. Una peste alta, anul acesta a fost extrem de atipic“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Cristian Munteanu, mana­ging partner în cadrul fondului de investiţii local Early Game Ventures. El a adăugat că circa cinci dintre tranzacţiile pe care le pregăteşte acum fondul reprezintă serii A -  investiţii de tip follow up în companii în care EGV a investit deja.

„Fondul nostru investeşte de doi ani, deci este cumva de abia la începutul perioadă de investiţii. Investiţiile noastre sunt recente şi iată am ajuns totuşi cu fondul în acea perioadă de viaţă a lui în care pentru prima dată ne uităm la companii din portofoliul nostru care au crescut în ultimii doi ani şi care acum ridică o nouă rundă. Este fabulous, este absolut excelent pentru noi să vedem confirmări.“

Anul acesta, EGV a anunţat investiţii în start-up-urile Humans, Instant Space, Coda Intelligence, Questo şi Meshine Tech. Fondul se concentrează acum cu precădere pe domenii precum agritech, cybersecurity sau e-commerce, proiecte bazate pe tehnologia inteligenţei artificiale şi proiecte de „deep tech“ indiferent de industrie.

Piaţa locală de investiţii în proiecte de tehnologie s-a schimbat anul acesta, odată cu declanşarea pandemiei de COVID-19, fondurile fiind mai atente la investiţiile pe care le fac în condiţiile în care efectele crizei sanitare în economie se vor vedea mai degrabă începând de anul viitor.

„2020 este un an care a venit după 10 ani de creştere economică, după un 2019 plin de creştere şi de investiţii anunţate peste tot în presă, iar la început de an în februarie a lovit pandemia ceea ce a schimbat complet dinamica anului din perspectiva asta. Nu prea este corect să comparăm 2020 cu 2019, poate este mai corect să comparăm cu 2009, să ne întoarcem un pic în timp la ultima criză care a impactat semnificativ economia. Deci din perspectiva asta aş putea spune că 2020 a debutat prost şi a continuat şi mai prost. Am debutat prost în sensul că undeva la final de februarie, început de martie, deja pandemia era în floare, imediat după aceea venit perioada de lockdown, iar reacţia normală a investitorilor mai ales investorilor de tip fond a fost una de <<damage control>> ca să spun aşa“, a precizat Cristian Munteanu. El a precizat că prima măsură pe care a luat EGV în momentul declanţării pandemiei a fost să se îndrepte către companiile din portofoliu şi să găsească soluţii împreună cu acestea astfel încât să poată proteja proiectele în care a investit de impactul negativ al lockdown-ului şi al crizei economice.

„Primul nostru efort în sensul acesta l-am făcut. Evident a urmat o abordare mult mai precaută a tot ceea ce înseamnă investiţii în noi - încerci să stai pe bani cum se spune în momentul în care contextul este extrem de nesigur, şi undeva în vară am văzut inclusiv o cădere destul de importantă a numărului de start-up-uri care încercau să ridice finanţare. De asemenea nici calitatea lor nu era ceva extraordinar.“

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR