ZF IT Generation

ZF IT Generation. Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni Microsoft România: Tehnologia şi-a arătat valoarea în această perioadă, şi a oferit soluţii pentru provocările create de pandemie

19 mar 2021 Autor: Alexandra Cepăreanu

Tehnologia şi-a arătat valoarea în această perioadă şi a dovedit că poate oferi soluţii concrete, palpabile pentru provocările create de pandemia cu noul coronavirus, ajutând companiile să-şi păstreze businessul sau chiar să intre pe noi segmente.

„Am asistat la o transformare digitală într-un ritm accelerat. Tehnologia şi-a dovedit valoarea şi am oferit prin tehnologie soluţii concrete la provocări reale pe care multe companii le-au avut în această perioadă. De multe ori tehnologia a făcut diferenţa între continuarea afacerii şi oprirea activităţii. Pe de altă parte, ultimul an a furnizat o sumedenie de learninguri pentru noi şi pentru foarte multe companii“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni al Microsoft România. Pe piaţă s-au conturat câteva tendinţe majore, a punctat liderul Microsoft. „Un subiect care este pe buzele tuturor, acest business resilience, rezilienţa afacerii. O vedem inclusiv în Planul Naţional de Rezilienţă şi în oricare plan al unei strategii a unei companii din România. Văd că această orientare către rezilienţă a devenit una din principalele priorităţi ale com­paniilor.“

„Pandemia ne-a învăţat că nicio companie nu e imună la o criză. Şi orice companie este afectată, într-o proporţie mai mică sau mai mare. Concluzia principală este că liderii de business s-au orientat din perspectiva soluţiilor de transformare digitală, din perspectiva investiţiilor pe care le vor face în viitor. Iar un studiu realizat de Boston Consulting Group spunea că peste 80% din liderii de business intenţionează să accelereze procesul de transformare digitală pentu a-şi consolida afacerea. Al doilea subiect important, este digitalizarea în sectorul public. Vedem că unul dintre sectoarele cele mai afectate în această perioadă a fost sectorul public şi există un accent deosebit atât din pareta guvernului actual şi al UE pe accelerarea tehnologiei în sectorul public. Directorul interimar al ADR a spus săptămâna aceasta că în viitorul apropiat se va pune din ce în ce mai mult accent pe soluţii de digitalizare şi accelerarea digitalizării şi vorbea de un buget considerabil, de 9 miliarde de euro. Un lucru care m-a bucurat a fost că sectorul public priveşte cu ochi mult mai deschişi migrarea către cloud şi digitalizarea proceselor utilizând soluţii de cloud computing. Inclusiv în planul Naţional de redresare şi Rezilienţă există iniţiative care folosesc banii din acest plan pentru acelerarea digitalizării în setorul public, ceea ce este benefic pentru România.  În mod clar cred că va accelera digitalizarea în foarte multe industrii nu doar copaniile de IT.”

Folosirea datelor colectate cu ajutorul tehnologiei reprezintă de asemenea o tendinţă importantă, a adăugat Rusen. “Al treilea lucru ca direcţie este folosirea datelor. Este important ca avalanşa aceasta de date care se generează acum şi care sunt generate în oricare dintre companii să fie folosite. Ultimul capitol se încadrează într-o zonă de învăţare, citeam un raport al McKinsey publicat la finalul anului trecut care făcea referire la economia digitală din regiunea noastră – Europa Centrală şi de Est. În anul 2020  au apărut peste 12 milioane utilizatori noi de servicii online. Asta datorită faptului că transformarea digitală de care tot vorbim a generat aceşti noi utilizatori. În mod clar populaţia şi-a schimbat comportamentul de interacţiune cu anumite companii, s-au mutat online. Cred eu că este o cifră mare care a venit într-un singur an. Peste 70% din aceşti utilizatori au o vârstă de peste 65 de ani. în trecut ne gândeam că sunt anumiţi utilizatori, cu o vârstă mai înaintată care poate consumă diferit produse şi servicii se mută în zona online. Cred că utilizatorii care încep să folosească aceste canale digitale tind să continue să le folosească.  Pentru că e mai facil şi la îndemână şiu cred că e posibil ca restricţiile cu care ne confruntăm de un an de zile să continue şi astfel să menţină acest trend. În mod clar numărul acestor utilizatori va continua să crească şi companiile care au făcut investiţii în partea online, care au creat soluţii digitale vor continua să crească. Inclusiv în zona sectorului public, unde cred că am avut cea mai mare creştere de utilizatori online.”

Toate aceste teme vor fi abordate în cadrul ediţiei cu numărul 8 a evenimentului Microsoft Envision Forum, care va avea loc săptămâna viitoare, în format online. “Envision Forum a devenit un eveniment emblematic pentru mulţi lideri de business din România mai ales pentru a înţelege încotro ne îndreptăm, care este cea mai potivită strategie pentru a maximiza impactul pe care transformarea digitală îl are în business. Toate lucrurile pe care le-am menţionat mai devreme şi multe altele care ţin de inovaţie se vor regăsi pe agenda Envision Forum, care se va desfăşura săptămâna viitoare. Anul acesta din păcate a trebuit să organizăm evenimentul într-un mediu virtual. De obicei ne întâlneam face to face, era o oportunitate şi de networking.

Pe de altă parte, asta oferă un conţinut mai bogat, am reuşit să aducem un conţinut mai bogat şi uşor mai armonizat cu agendele participanţilor, de asemenea. Ca în fiecare an evenimentul va fi deschide preşedintele Microsoft pe Europa Centală şi de Est. El va vorbi mult de zona de competenţe digitale, despre rolul regiunii şi al României de  a deveni un hub de tehnologie al zonei şi al Europei. Cred că avem un asset important în ceea ce priveşte capitalul uman care poate genera soluţii inovative nu doar entru întreaga Europă, de ce nu şi pentru alte companii din întreaga lume. Avem exemple în trecut şi e clar că avem apetit. Avem onoarea să îl avem în cadrul evenimentului şi pe Ciprian Teleman, ministrul al cercetării, inovării şi digitalizării, care va prezenta transformarea digitală, care sunt priorităţile ministerului, principalele obstacole şi soluţii.

Vom avea şi doi invitaţi externi, pe Chris Brauer, Director of innovation la Institute of Management Study, din Londra, care va vorbi despre rolul capitalului uman şi cum oamenii până la urmă fac toată această transformare digitală şi fac strategii de transformare şi schimbare.

Un alt speaker va fi Shara Evans, technology futurist şi innovation strategist, care vorbeşte despre oportunităţile de business aduse de tehnologie şi metodele prin care companiile pot creşte organic şi să rămână competitive pe piaţă.  Din România vin mulţi lideri de business din diferite industrii, îl avem pe iulian Stanciu de la eMAG; pe Liudmila Climoc şi Florin Popa de la Orange, pe Omer Tetik de la BT, Varga Moayed de la UiPath. Poate cea mai bună agendă pe care evenimentul a avut-o până acum. Sunt convins că mulţi clienţi de ai noştri vor găsi valoroase sesiunile pregătite.”

 

Urmăreşte zilnic emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

 

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: InnovX-BCR