ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Victor Paraschiv, fondator şi CEO al YumiDocs – soluţie pentru gestiunea digitală a contractelor: Vrem să luăm o finanţare de 900.000 lire sterline la finalul acestui an care să ne ajute să accesăm clienţi de talie mai mare

12 iul 2022 Autor: Ioana Nita

Echipa YumiDocs mizează anul acesta pe venituri de peste 250.000 lire sterline.

Start-up-ul YumiDocs, fondat în Marea Britanie de românul Victor Paraschiv, şi-a propus să atragă o finanţare de 900.000 de lire sterline anul acesta pentru soluţia de gestiune digitală  a contractelor a cărei dezvoltare a început din vara anului 2020. Investiţia iniţială, în valoare de circa 160.000 de lire sterline, a fost făcută din fonduri proprii, iar soluţia YumiDocs a fost lansată oficial pe piaţă în octombrie 2021. În prezent, soluţia este folosită în total de circa 230 de companii, preponderent din Marea Britanie şi SUA, dar şi din România şi Lituania.

„Am decis să finanţăm dezvoltarea soluţiei din sursele noastre proprii deoarece credem că există oportunităţi foarte mari pe această zonă. Discuţiile cu investitorii pe care le-am avut nu au reuşit să ne confirme faptul că şi ei văd aceleaşi oportunităţi, de aceea ofertele pe care le-am primit ni s-au părut a fi puţin inferioare. Însă acum, anul acesta, am observat că piaţa într-adevăr a început să accepte că procesele vor fi digitale, am văzut o creştere foarte mare de clienţi şi cu atât mai mult am descoperit alte industri -  industria de asigurări, spre exemplu, care a ajuns să fie foarte deschisă la crearea unui ecosistem bazat pe date structurate, pe contracte digitale şi pe procese care să fie mult mai rapide. De aceea credem că poate la finalul anului vom obţine o finanţare în nişte termeni mult mai favorabili. Ne dorim să luăm 900.000 de lire sterline - bani care vor fi folosiţi în adoptarea certificatului SOC 2 care automat ne va permite să accesăm în baza noastră de clienţi companii mai mari care deja au un nivel de verificare a clienţilor şi practic a furnizorilor cu care lucrează puţin mai ridicat decât companiile de tip IMM”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Victor Paraschiv, fondator şi CEO al YumiDocs. El a adăugat că totodată o parte din finanţare va fi alocată şi creşterii forţei de vânzări.

„În prezent noi nu am cheltuit foarte mulţi bani pe marketing, aproape deloc. Am ajuns la aproape 230 de clienţi, clienţi pe care i-am descoperit prin discuţii organice, prin evenimente şi networking. Dorim să construim cu adevărat o forţă de vânzări bazată pe procese şi bazată practic pe o strategie care să ţintească mult mai bine industriile pe care le vizăm.”

Platforma YumiDocs se adresează companiilor mici şi mijlocii, IMM-urilor, care doresc să îşi gestioneze în mod digital contractele – de la partea de generare la cea de management pe termen lung.

„Deja am observat în cadrul pandemiei că este nevoie de procese eficiente. Semnătura electronică a devenit o tehnologie adoptată în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, avem deja semnătura electronică calificată, însă semnătura electronică este doar primul pas. Este nevoie de mai mult pentru a avea un proces integrat pentru gestionarea contrac­telor. De aceea am creat YumiDocs. Noi abor­dăm problemele de generare, de drafting de contract, partea de negociere colaborativa cu contrapartidele, desigur semnătura electronică este integrată în aplicaţie, după care urmează un proces despre care foarte puţină lume vorbeşte şi anume gestiunea pe termen lung a unui contract. În loc să gestionăm fişiere PDF, avem date structurate care ne ajută să înţelegem care sunt acele contracte asociate unei companii, care este valoarea contractului, când expiră, jurisdicţia şi care este structura de plată a acestui contract.“

Astfel, atunci când avem un eveniment de tip Brexit care a afectat foarte mult Marea Britanie putem identifica foarte rapid şi uşor companiile din portofoliul nostru care sunt în alte jurisdicţii precum Germania, Luxemburg, Franţa”, a explicat Victor Paraschiv.

El a pornit pe drumul antreprenoriatului încă din 2007 în România, unde a înfiinţat compania Equilobe Software, specializată în dezvoltare de soluţii software. În urmă cu 12 ani, s-a mutat însă în Marea Britanie, unde a mai fondat un start-up înainte de proiectul YumiDocs, pe care l-a pornit alături de Mindaugas Mazutis, originar din Lituania.

”Gestiunea de contracte a fost o idee la care lucrăm de mai mult timp si la care am lucrat in cadrul diferitelor companii. Astfel am putut să testăm, să verificăm, o grămadă de idei, concepte şi abordări pentru gestiunea eficientă a contractelor. Backgroundul meu este în inteligenţa artificială, machine learning, natural language processing, de aceea primul imbold a fost de a folosi tehnologiile de inteligenţă artificială pentru gestiunea contractelor, însă aşa am descoperit că funcţionează foarte bine. Acum cu YumiDocs dezvoltăm a treia generaţie de gestiune al contractelor”, a precizat Victor Paraschiv.

Pentru dezvoltarea soluţiei YumiDocs, start-up-ul a folosit şi echipe de dezvoltare software din România. Totodată, fondatorii YumiDocs vor să se extindă şi din punct de vedere comercial pe piaţa locală şi să atragă mai mulţi clienţi din România, în condiţiile în care şi companiile autohtone sunt angrenate tot mai mult în procese de digitalizare a activităţilor lor.

„În România, prin asociere directă, prin faptul că există o legătură cu ţara unde m-am format, avem deja cinci clienţi care nu au fost planificaţi, au venit pur şi simplu datorită reţelei noastre. Am dori să ne extindem în România şi deja ne gândim că spre a doua jumătate a anului trebuie să avem o campanie dedicată companiilor şi nevoilor companiilor din România. De exemplu, aici am observat că semnătura electronică calificată a devenit deja un instrument care este folosit aproape zilnic, produsul nostru este deja este capabil şi este poate printre puţinele produse capabile să permită semnarea pe dispozitivul utilizatorului după care încărcarea fişierului PDF semnat, ceea ce din nou ne face să ne gândim că poate ar trebui să avem o strategie şi pentru ajutarea companiilor din România.”

Start-up-ul a început expansiunea comercială în Marea Britanie, însă aproape 40% dintre clienţi au venit până acum din SUA. Deşi primele luni de la lansare au fost dificile, în ultimele trei luni interesul pentru soluţia YumiDocs a început să fie tot mai mare.

„Ne apropiem de 17.000 de lire pe care îi avem ca venituri în fiecare lună. A fost cumva o creştere neaşteptată. Sperăm ca în ultima parte a anului să creştem şi să ne depăşim ţinta. Ţinta noastră iniţială era de aproape 250.000 de lire sterline anual. Credem că vom depăşi această ţintă, ceea ce ne bucură şi în acelaşi timp ne face să ne gândim că poate ar trebui să fim mult mai încrezători în noi la anul şi să ne stabilim o ţintă mult mai mare. Ne gândim undeva la o creştere de zece ori, însă trebuie să vedem exact ce se întâmplă anul acesta”, a punctat fondatorul şi CEO-ul YumiDocs.

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR