ZF Supliment Reindustrializarea Romaniei

Bocancul preţurilor la energie, pe gâtul companiilor din industrie. Care sunt soluţiile

31 mai 2022 Autor: Răzvan Botea

Preţurile la energie s-au plafonat pentru consumatorii industriali şi casnici printr-o decizie a guvernului din acest an, dar au rămas la un preţ ridicat, iar pentru unele companii plafonarea nu se aplică.

Începând cu finalul verii 2021, companiile, dar şi consumatorii casnici, s-au trezit cu preţuri la energie mărite cu procente de două cifre, ca în 2022 să ajungă să plătească de 3-4 ori mai mult pentru energia electrică sau gazul consumat. Deşi preţurile, pentru o parte din consumatorii industriali, au fost plafonate, ele încă sunt la un nivel mult mai mare decât în anii precedenţi şi cu un lucru este toată lumea de acord: preţurile mari la energie nu vor dispărea. Care sunt însă soluţiile?

Una dintre variante ar putea fi investiţia în panouri solare, care să asigure o parte din energia folosită în producţie. Mădălina Teodorescu, vicepreşedintele First Bank, a prezentat, în cadrul unei conferinţe din luna mai, o variantă atât pentru independenţa energetică a unei companii, cât şi pentru reducerea facturii. „Lucrăm la un program de achiziţii de echipamente astfel încât orice client care are o factură la energie de peste 5.000 de euro poate să devină în trei luni complet independent energetic, transformând factura la curent într-o datorie lunară mai mică pe perioada creditului şi cu o perspectivă de independenţă energetică certă.“

Amortizarea investiţiei se va face în trei ani şi jumătate, a mai spus Teodorescu: „Am întins perioada de creditare pentru a uşura cash-flow-ul si povara cheltuielilor în contextul actual“.

Preţurile la energie s-au plafonat pentru consumatorii industriali şi casnici printr-o decizie a guvernului din acest an. Cu toate acestea, ele au rămas la un nivel foarte ridicat faţă de nivelul de anul trecut. Mai mult, pentru unele companii, cum sunt marii consumatori de energie din industrie, preţurile nu au fost plafonate, pe motiv că au beneficiat deja de alte ajutoare de stat. În acest context, în special pe partea de competitivitate externă, companiile din România se află într-un dezavantaj, pentru că în alte ţări există măsuri de sprijin pentru toată economia.

 

Parteneri: