Jocuri de culise, dispret pentru popor si mult fotbal la televizor. Aceasta pare a fi reteta succesului politic al ultimelor doua decenii de istorie cotidiana. Asa cum descria I.D. Sarbu in iernile optzeciste: "Mai supravietuiesc aceia care mai au acces la cate un mic secret de stat, pe cand cei multi traiesc aidoma mustelor".
Traim pe doua paliere, doua dimensiuni tot mai indepartate prin idealuri si asteptari. La nivelul superior, supravietuiesc bine aceia care afla la timp ce se mai vinde, cum se mai poate trada si ce ghiseft iese din asta. La nivel micro, acela al viermilor sociali, supravietuiesc bine intermediarii, aceia care aspira la palierul superior. Sunt aceia care afla primii de organizarea cate unui concurs, afisat prin ziare de gura legii, insa intermediarii aranjeaza regulile prin ministere, institutii mai mult sau mai putin culturale. Este lumea gastilor, a triburilor si a fratriilor.
Cea mai potrivita maniera de a pacali "mustele" de peisajul in care ele socializeaza sunt sloganele-simboluri precum: "noi nu ne vindem tara", dupa cum afirma si A.E. Baconsky: "Oamenii tarilor saracite si mizerabile au intotdeauna sentimentul ca sunt jefuiti de straini si putinele lor bogatii li se par fabuloase, ravnite de toti".
Dispretul melteanului de mahala ajuns in fruntea bucatelor a devenit un peisaj banal mediatic. Hainele de indelungata cariera "couture" nu pot schimba grimasele unui chip suferind, caci este foarte clar: purtarea noilor si scumpelor simboluri de high life este dificila, complexa, greu de armonizat cu sufletul sarac si gandul epuizat inainte de a fi rostit. Si pentru ca dialogul presupune o comunicare variabila in idei, treceri prin mai multe cronologii sufletesti, grobianul miliardar rage, se cearta, gesticuleaza. Nu poate zambi, nu se poate bucura si nici spaima de lumea spiritualizata nu o poate percepe decat organic, prin intestin, caci pentru a fi deslusita senzorial, ar trebui inteleasa si definita. El traieste intr-un blocaj intre negru si alb. Nu are curajul sa spuna de unde se trage, vorba proverbului "a uitat de unde a plecat", si nici nu poate spune incotro vrea sa se indrepte, caci nu are niciun ideal indepartat. Si astfel, pentru ca ei conduc practic mecanismul social, politic, cultural si intr-o oarecare masura si pe cel economic, intreaga tara ramane intr-un blocaj similar: o viata terna, nici alba, nici neagra. Nu stim care ne este punctul de plecare pentru ca avem senzatia stationarii in istorie si nici nu stim daca suntem orientati catre o anume directie, lipsindu-ne perspectivele in imediat. De aceea traim in angrenajul tipic al unei stari de spirit neantizante: jocuri de culise, dispret pentru popor si mult fotbal la televizor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
