Jumatate de dragoste, jumatate despre dragoste. Asa s-ar putea defini, pe scurt, noul roman al lui Dan Lungu. Andi si Marga s-au cunoscut intr-o imprejurare ciudata si locuiesc impreuna de un an si jumatate. Sunt tineri jurnalisti si lucreaza la acelasi ziar dintr-un oras de provincie, ea la pagina de mondenitati, iar el la investigatii. Desi intre ei lucrurile par in regula, intr-o buna zi Marga dispare, lasand un sibilinic bilet de adio. In lipsa unei explicatii rationale, Andi, bulversat si ros de intrebari, apeleaza la un intreg arsenal de strategii ale uitarii. Viata lui se complica si mai mult odata cu intalnirea unui grup de neoprotestanti si cu sentimentul ca Dumnezeu e pe urmele sale. Tot raul e spre bine, iar finalul povestii nu e neaparat fericit, ci doar altfel. Desigur, nu lipsesc malitia, (auto)ironia si umorul. Tulburator si uneori amuzant, infiorat de nelinisti existentiale si cutreierat de psihologii accidentate, „Cum sa uiti o femeie" este, in acelasi timp, o carte despre dizolvarea mizantropiei si recucerirea inocentei, despre toleranta, despre cum se poate vorbi de Dumnezeu in ziua de azi.
Dan Lungu (n. 1969, Botosani) este cel mai tradus scriitor din tanara generatie. A facut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona si este redactor al revistei „Au Sud de l’Est" (Paris). In 1996, initiaza la Iasi grupul literar Club 8. Intre 2001 si 2002, redactor-sef al revistei de cultura „Timpul". In 2005, face parte din grupul de scriitori romani invitati la „Les belles étrang'res", Franta. Romanul de debut, „Raiul gainilor" (2004; editia a II-a, 2007, Ed. Polirom), a fost patru luni in topul vanzarilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar editia germana a fost declarata, in decembrie 2007, cartea lunii in Germania. Cel de-al doilea roman, „Sint o baba comunista" (2007, Ed. Polirom), se afla in curs de adaptare cinematografica in regia lui Stere Gulea, iar versiunea franceza a cartii a fost dublu nominalizata la Premiile Europene Jean Monnet (Franta, 2008). Tot la Polirom a mai publicat doua volume de proza scurta, "Baieti de gasca" (2005) si „Proza cu amanuntul" (editia a II-a, 2008), iar alaturi de Radu Pavel Gheo a coordonat volumul colectiv „Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism" (2008).
Carti ale sale au aparut, ori sunt in curs de publicare in limbile franceza, germana, italiana, spaniola, poloneza, slovena, maghiara, bulgara si greaca.
Este distins cu Premiul Societatii Junimea pentru activitatea literara pe 1993; Premiul Editurii Nemira pentru proza scurta (1997); Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut in proza (1999); Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalitatii, ca reprezentant al Club-ului 8 (2001); Premiul USR, filiala Iasi, pentru proza (2005), Premiul "V. Pogor", al Primariei Municipiului Iasi, pentru activitate literara (2007).
Dan Lungu este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Flavius ajunsese deja si se instalase pe terasa, cu o carte in fata. Nu se schimbase prea mult, insa avea un aer mai degajat. Purta adidasi si tricou visinii, jeansi, iar craniul era ras. Asta ii accentua arcadele si-asa pronuntate, dandu-i o infatisare stranie, de alien.
- Domnul nu serveste nimic? l-am abordat cu un ton protocolar si deopotriva mieros, atat de raspandit printre chelneri.
A dat din cap ca nu, cu nasul in carte. Abia in momentul urmator m-a recunoscut, a ras sacadat si m-a imbratisat, batandu-ma pe spate. Tinand cont de stilul lui, efuziunile m-au luat prin surprindere, asa ca am reactionat stangaci, cu un soi de rigiditate involuntara.
Am comandat bere.
- Tot prin Germania, tot?
- Oooo, nu, asta a fost demult. Am fost prin Franta, iar acum sunt in Scotia.
- Ce faci pe-acolo?
- Chiar te intereseaza?
- De ce nu? am scaldat-o eu.
- Tot felul de chestii... Am vrut sa scriu ceva despre adevar si orgoliu, dar am ajuns intr-o fundatura. Problema este ca mereu sunt nehotarat. Acum bricolez ceva despre identitate... O, nu, nu fiindca e la moda, ci fiindca pe o tema de asta capeti imediat o bursa. Altfel sunt un om mort. Vezi tu, nu-mi place sa muncesc... Incerc sa ma strecor, sa leg bursa de bursa si ajung sa ma ocup de tot felul de lucruri. N-as putea sa lucrez intr-o spalatorie auto si in secret sa ticluiesc Marele Meu Sistem. Suna seducator, dar eu sunt prea comod... Decat o paine intreaga la anul, mai bine o felie in fiecare zi, ar spune taica-meu. Sunt postmodern de nevoie, draga Andi. Ma rog, poate nu sunt tocmai moral, dar macar sunt onest.
Ascultandu-l, mi-am amintit de formula usor paradoxala cu care Luana il caracterizase candva: glumeste tot timpul, dar niciodata nu stii cand glumeste cu adevarat. I se potrivea.
- Altminteri, vremea e cainoasa in Scotia si de aceea fac tot felul de aplicatii pentru tari mai sudice. As prefera Italia sau Grecia. La plaja, ideile se coc mai bine. In Scotia, seara merg in pub. Mai bine fum de tigara decat ceata. Asa am descoperit cativa artisti ai paharului, oameni interesanti... Mi-au trezit o anumita nostalgie... Apropo, am auzit ca te-ai despartit de Luana.
- Sunt aproape doi ani... De-atunci m-am si lasat de baut. O perioada de tot, iar acum ma dedau cu moderatie...
- Uite-asa se sting talentele. Ha! ha!
- Era prea de tot!
- Eu va vedeam un fel de Romeo si Julieta in varianta postmoderna. Va potriveati cumva, sa stii! Sa fi murit lent, impreuna, otraviti de alcool... Mi-au zis ai mei ca din cand in cand parintii o duc la dezalcoolizare. Am auzit si ceva de o internare la psihiatrie...O aduc aici, sa nu se afle in oras. Bineinteles, toata lumea e la curent...
Vestea mi-a picat greu. O tristete deasa m-a patruns pana in oase.
- Probabil ca asta ma pandea si pe mine, am zis, mai mult pentru mine.
- V-ati despartit nasol?
- Aaa, nu, intr-o buna zi s-a intors acasa la parinti si asta a fost tot.
- E drept, explicatiile nu au ce cauta intr-o despartire. Nu pot fi decat meschine. Adevarul nu e nicaieri. Oamenii inteligenti simt asta. Fie spun ca pleaca pentru un timp si nu se mai intorc niciodata, fie
dispar pur si simplu. Ce sa explici? La ce ajuta? Asta e mania oamenilor de stiinta, care trebuie sa manance si ei o paine. Din pacate, scoala ne piseaza mereu la cap cu chestia asta, ca si cum explicatiile ne-ar face mai fericiti. Aiurea!
- Tu ce faci, ti-ai gasit pe cineva?
- Oh, e complicat... Daca as sti sa fac mamaliga, ar fi cu totul altceva. As aplica metoda lui Brancusi, care sucea capetele muierilor cu mamaliga si sampanie. Dar eu nu stiu sa fac decat cartofi prajiti. Ar trebuie sa-mi caut o belgianca. Ce sa spun... am avut cateva tentative... Dar nu-s nici de stanga, ca sa ma cuplez cu o militanta infocata, nici ecologist, sa ma intorc in sanul lui Avram si sa mananc dimineata, la pranz si seara numai soia. As vrea o fata dintr-o familie burgheza, sa pot lenevi in voie, dar astea nu coboara din masina, iar eu umblu cu metroul. si chiar daca as gasi-o, a doua zi taica-su m-ar trimite la cursuri de management si marketing. Bursierele sunt ca si mine, azi aici, maine-n Focsani, dupa cum le mana finantarea... De dragoste prin e-mail m-am cam saturat. Pana la urma o sa vin sa caut o barladeanca de-a mea.
- Trebuie sa te grabesti, pana nu pleaca toate in Spania sau Italia.
- O, da, ca bine zici. Ar trebui sa-mi fac rezervare. Ha! ha! Fii serios, spuneam si eu asa, nu vreau sa nenorocesc o fiinta nevinovata. Ce sa faca ea langa un filosof! Unul care, in plus, nu viseaza decat sa frece menta cu gratie. Totdeauna se va gasi pe acolo pe unde umblu un suflet cald, care sa ma primeasca o noapte, doua, o luna, un an intr-un asternut cumparat la reduceri. Motive intotdeauna sa gasesc. O, nu, nicidecum farmecul meu irezistibil pana la enervant. Femeile sunt adesea egoiste. Nu de putine ori vor sa-si echilibreze energia corpului, sa-si arda karma negativa, sa-si umple singuratatea sau sa aiba la dispozitie pe cineva care sa le care in weekend cumparaturile de la supermarket, daca nu au la dispozitie o masina. Karina, ultima mea cucerire, o nordica supla si emanand raceala prin fiecare por, nu se dadea in vant dupa sex. Totusi, il practica cu sfintenie. Abia mai tarziu aveam sa aflu secretul, anume ca era convinsa de functiile sale terapeutice. Sexul arde caloriile, scade colesterolul, imbunatateste circulatia sangelui si respiratia. Te stabilizeaza emotional, prin transpiratie sunt eliminate anumite toxine din corp si, evident, ajuta la mentinerea siluetei. Numai eu, in ignoranta mea de estic salbatic si de necititor de reviste pentru femei, puteam sa mai cred ca la sfarsitul secolului XX el mai are vreo legatura cu dragostea sau romantismul. La batranete o sa scriu o carte: „Contra lui Don Juan. Viata sexuala a vesnicilor bursieri". Ce zici?
- Super, e misto si de-un reportaj!
Am stat de vorba pana tarziu, iar masa s-a umplut de sticle. La un moment dat, discutia s-a intors la Luana, iar eu am devenit tot mai tacut. Inainte de plecare, Flavius a zis:
- Nu promit ca-ti voi scrie, dar am sa te mai caut peste cativa ani.
Eu mi-am luat adidasii hartaniti si i-am aruncat in primul cos de gunoi.
Dupa aceea am cautat un internet-cafe. Voiam sa-i scriu ceva Luanei, indiferent ce.
***
Spitalul de psihiatrie se afla in afara orasului, dar exista un autobuz care ajungea pana in poarta. La acea ora nu era prea aglomerat. Isi aseza sacosa pe scaunul de alaturi si privi pe fereastra. Soarele timid ii incalzea bland nasul si pometii. Desi autobuzul era aproape gol, batranul se aseza fix in fata lui. In scurt timp, narile ii fura asaltate de un miros suspect. Mai precis, o duhoare. Banui ca insul nu se spalase de o mie de ani. Iar pana la destinatie mai erau ceva statii... Il cerceta discret cu coada ochiului. Parul lung si rar, de culoarea scrumului de tigara, ii cadea pe umeri in suvite cleioase. Matreata i se tabacise pe umeri. Din firimiturile incalcite in barba s-ar fi putut hrani un stol de vrabii. Mainile, speriate, cautau mereu sa se ascunda. Camasa groasa, lucind de jeg, ii cuprindea toracele slabanog intr-o platosa chitinoasa. Gasi ca aduce a mutant, ceva intre gandac si maimuta. Ii starnea sila. Una profunda, organica, vecina cu voma. Batranul ii zambi plin de saliva si se porni sa-si scarpine violent una din pulpe cu laba celuilalt picior. Atunci ii vazu sandalele. Aproape noi si exact acelasi model ca ale lui. Asta avu darul sa-l indispuna cumplit si isi parasi locul, lipindu-se de bara de langa usa, ca si cum intentiona sa coboare la urmatoarea. soferul sa lasa pacalit si opri in statia goala, ceea ce nu facea decat daca vreun calator dadea semne ca se pregateste; astfel castiga timp. Dar nu, el ramase neclintit. soferul astepta un pic, il privi contrariat in oglinda si injura gros. Dar lui nu-i pasa, nu voia decat sa scape de senzatia ca batranul e imaginea lui proiectata in viitor.
Aerul curat ii facu bine. Gradina care inconjura spitalul era imensa, cu copaci falnici si alei betonate. Din strada, pavilioanele se vedeau mici si albe, ca niste medici ghemuiti. Isi aprinse o tigara, nu era sigur ca inauntru e permis. Atmosfera calma, destinsa, domestica. Prin iarba inalta, bolnavii misunau peste tot, ca niste pasari de curte. O mierla fluiera in uitare de sine, iar soarele arunca oblic, printre frunze, pete de lumina. Se gandi ca e un loc in care nu ai nevoie de ceas. Unii descriau astfel paradisul.
Portarul facu pe nebunul, bolmojind continuu ca nu e zi de vizita, ca el nu-i pus ca manechin acolo.
Ii fu lene sa sune la ziar ca sa-l sune careva pe director, asa ca ii indesa un bacsis in buzunar si isi vazu de drum.
- Sa nu cumva sa-mi faceti probleme! ii striga in urma, cu voce de stapan grijuliu.
Pana la pavilioane era ceva de mers. Pe masura ce se apropia de ele, cresteau in marime si capatau un aer industrial, de instalatii enorme care transforma nebunii in cetateni onorabili. Acolo ii concasa, ii toca, ii malaxa, adaugau substante urat mirositoare si ii combina intr-o noua configuratie, pretins utila, dezirabila, respectabila. Daca din greseala tu, vizitator, scapai un picior intre rotile dintate, mecanismul te inhata ca pe o carpa si te scotea batista frumos impaturita. In privinta aceasta nu avea nici o indoiala, trebuia sa fii atent pe unde calci.
- Hei, tu, cand imi inapoiezi datoria? auzi undeva in laterala.
Niciodata nu si-ar fi imaginat ca bolnavii psihici se imprumuta intre ei. Poate chiar isi iau dobanzi, vand, fac trocuri, in fine, reconstruiesc un intreg sistem in alte conditii, mai vitrege.
- Cu tine vorbesc, te faci ca nu auzi? insista vocea.
Intoarse capul si descoperi un roscovan incruntat.
Culoarea parului il facu sa tresara.
- Sau poate vrei sa te spun sotiei! il ameninta roscovanul.
Intelese cu cine are de-a face si ii vorbi pe limba lui.
- Daca ti-o inapoiez maine e bine?
- Dar maine sa fie! Ca asa mi-ai spus si ieri..., zise ceva mai domolit omul in halat.
- Ieri nici n-am fost pe-aici! scapa el, imprudent.
- Cum n-ai fost! se rasti roscovanul, scaparand de manie. Toata ziua te plimbi pe-aici ca un motan in calduri. Or sa te castreze intr-o zi, asculta la mine.
Grabi pasul, dar omul in halat se tinea scai.
- De ce nu recunosti ca ai fost ieri aici? Zi drept!
- Poate ca am fost, dar am uitat, facu o concesie.
Omul se imblanzi ca prin farmec si ii zambi amical. Isi spuse ca in fond tipul e inofensiv, nu voia decat sa-i dai dreptate.
- Acum trebuie sa ma duc sa le duc cafeaua. Altfel, stii tu... zise si chicoti cu subinteles obscur.
Dupa aceasta prima experienta, senzatia de loc paradisiac se mai estompa.
I se spuse sa intre in pavilionul central in sala de asteptare, ca domnisoara va fi anuntata. Pe canapele de imitatie de piele, mai multi internati stateau de vorba cu rudele lor. Nu era zi de vizita, dar erau destul de multi musafiri. Ii dadu dreptate portarului, nu statea chiar de decor. De plictiseala, facu un calcul sumar al veniturilor lui extrabugetare. Daca s-ar fi angajat in locul lui, si-ar fi putut plati lejer lunar chiria numai din ciupeli. Era profitabil sa stai la intrare si sa faci pe nebunul.
O femeie tipa ascutit, visceral.
Zumzaiala incremeni si ca din perete aparura doi insi in alb chiar langa ea.
Dupa scurte discutii cu rudele, o condusera politicos, dar mai mult pe sus.
Rudele ii facura din mana.
Atunci realiza ca aerul de liniste si normalitate nu era decat o pojghita subtire, foarte fragila. Sub ea, misunau balaurii.
Il trecura fiorii.
Atentia ii fu atrasa de un omulet supt de batranete, asezat singur intr-un colt. Avea obrajii cazuti si carnosi, ca doua mere incretite. Nota de zor pe o hartie. Cu aerul sau inofensiv, l-ai fi putut foarte bine zari intr-un parc pe o banca. Simtind ca este observat, isi ridica ochii. Erau de o tristete profunda, covarsitoare. Nu, omul nu era cu mintea ratacita, i se parea clar. Privirea nu-i era tulbure, nici impietrita, nici absenta. Dimpotriva, era expresiva, ca o rana vie, insa melancolica si grea, insuportabila. Te seca la inima. Daca te afundai cateva minute in ea, scoteai pistolul si iti zburai creierii.
Sirena ambulantei sparse subit echilibrul.
Omuletul supt isi acoperi urechile cu palmele. Priviri felurite se indreptara spre fereastra. Curiozitate si frica. Bolnavii din curte intrara in agitatie. Patru haidamaci iesira in fuga din pavilionul de alaturi, ocolind cladirea. Cineva urla.
Nu dura mult si pojghita de normalitate se prinse la loc. Balaurii erau inchisi inapoi in cufar. Ai fi putut crede lejer ca nu fusese decat o halucinatie.
Intr-un tarziu, Luana aparu. Inca de cand era pe alee, observa ca e machiata.
Cum il vazu, se inrosi toata, ii arunca priviri veninoase si ii striga soptit:
- Daca nu-ti scoti in momentul asta ciorapii, am plecat.
Se supuse docil, gandindu-se cat de tampit putuse sa fie. Apoi, in timp ce-si desfacea a doua catarama, il trecura frisoanele: cu siguranta oamenii albi ascunsi in pereti il urmareau... si cat era sa-i interpreteze gresit gesturile! Un vizitator care isi scoate netam-nisam ciorapii... Clanc!, si rotile dintate te transformau in batista. Cu ezitari, sfarsi ceea ce incepuse.
Multumita, Luana se aseza alaturi.
- El m-a adus aici...
El, adica tatal. Suna ca o explicatie pentru reactia ei.
- Nu poate fi decat ceva temporar... incerca el sa lege discutia intr-un registru optimist.
Luana tacu.
Slabise si avea cearcane cafenii.
Degetele ii tremurau.
Pielea parca i se asprise.
Secundele cadeau intr-un pahar de tabla.
- N-am unde locui si acum stau la un pocait, stii... zise fara nici o legatura.
In acele momente, sentimentul lui chiar asta era, ca nimic nu are legatura cu nimic.
Luana isi ridica barbia din piept, dar nu scoase nici un cuvant. Ochii ii erau inerti, doua becuri arse. Privirile veninoase se intamplasera candva, cu multe-multe secunde in urma. Nu fusesera decat zvacnirea unui cadavru sub impulsul unui soc electric.
Pe diagonala salii, trecu o femeie candva frumoasa, strangandu-si convulsiv halatul in jurul trupului si mormaind:
- Daca nu ma duc, o sa spuna ca nu m-am dus. Daca nu ma duc, o sa spuna ca nu m-am dus. Daca nu...
I se paru infiorator faptul ca femeia avea dreptate.
Ii mangaie mana lipsita de vointa, cu unghii neingrijite. Privindu-le, realiza ca Luana se machiase doar pentru el. Daca i-ar fi stat in obicei, ar fi avut cel mai probabil si unghiile date cu lac. Asta insemna ca undeva, adanc in sufletul ei, sentimentele palpaiau, nu era o ruina.
- Arati foarte bine, cand iesi de-aici te duce mandea la o pizza trasnet.
Luana surase stins. Totusi, trece curent prin circuite, constata el satisfacut.
- Ei, ce zici? incerca sa o antreneze.
Dar ea cazu din nou in amortire.
O femeie cu ten masliniu si privirea goala se opri din mers chiar in dreptul lor. E mult spus ca se uita la ei. Oricum, se aflau in campul ei vizual, probabil ca doua puncte negre, indepartate. Daca ai fi putut pandi prin ochii ei ca prin gaura cheii, cu siguranta ai fi vazut neantul.
Cuminte, femeia se apropie si se aseza pe vine in fata lor, ca si cum ar fi chibitat o partida de sah. Nimic ostentativ, nimic agresiv. Semana cu o pasare mare cu aripile ude.
O vreme tacura in trei.
Apoi Luana zise:
- Sa mergem, Andi...
Iesira in parc. Pornira pe o alee laterala, mai putin populata. O prinse de mana consolator, dar nu primi nici o reactie.
- Trebuie sa scriu un reportaj, dar nu prea am chef..., rosti el, fara nici o legatura.
Degetele ei erau de lemn.
Se plimbau deja de multisor, cand Luana spuse:
- Iar apare scarbosul asta! si il trase fara vlaga prin iarba inalta, printre copaci.
Avu timp sa zareasca urcand din jos pe alee silueta inalta a unui barbat.
Nimerira printre scaieti si le lua ceva timp sa se curete.
Cand, in fine, ajunsera la o alta alee, barbatul inalt ii astepta. Era perfect drept, cu figura distinsa si cu o pereche bogata de favoriti.
- Buna ziua domnilor, li se adresa el protocolar. Aveti cumva asupra dumneavoastra sau in bagaje vreo hartie igienica folosita? Sunt de la Politia de Frontiera.
Luana ii facu semn din deget ca nu.
- Nici domnul?
- Aaaa, pai nu! zise el incurcat.
- Vad ca n-am noroc. Va urez calatorie placuta, spuse la fel de politicos si porni mai departe.
Ajunsese sa nu se mai mire.
Se orienta cam in ce directie e poarta si zise:
- Pai eu cam trebuie s-o sterg... Vrei sa te conduc pana sus sau mergi pana la poarta?
Luana ridica din umeri.
Se aflau cam la cincizeci de metri de iesire cand ea se opri si spuse:
- Pana aici!
Se oprira si se privira fata in fata.
- Pai... ce sa spun! Pe curand! La o pizza, nu? Se straduia sa fie voios.
- Nu ma pupi?
Isi apropie buzele de obrajii ei, dar ea ii prinse capul in palme si il saruta lung pe gura, dupa care fugi.
In timp ce trecea pe langa portar, se gandea ca Luana se purtase fix ca o scolarita. Portarul nu-i raspunse la salut, nu-i arunca nici macar o privire. Pesemne nu-l interesau deloc vizitatorii care ies.
Asteptand autobuzul, isi aprinse o tigara.
Din strada, parcul isi recapata farmecul si pacea. Ii trecu prin minte ca, probabil, si iadul pare de departe rai.
- Ce sa spun, inteleptul lui peste! se autopersifla, mormaind.
Printr-o alchimie obscura, tot drumul nu facu decat sa se gandeasca la Marga.
Fragment din volumul cu acelasi titlu in pregatire la Editura Polirom
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
