Ziarul de Duminică

Campanie de promovare a literaturii române contemporane

Campanie de promovare a literaturii române contemporane

Autor: Ziarul de Duminica

11.11.2011, 00:00 107

În creştere continuă printre publicaţiile online, revista "International Literary Quarterly", fondată în noiembrie 2007, cunoscută şi ca Interlitq, va publica până la sfârşitul lui 2011 o serie de scriitori români din literatura contemporană.

Peter Robertson, care este preşedintele Corporatiei Interlitq, cu sediul in New York, va veni la Bucuresti, anul viitor, pentru a se întâlni cu Lidia Vianu, profesor doctor de literatură contemporană britanică la Universitatea Bucuresti şi directorul CTITC - Centrul pentru Traducerea şi Interpretarea Textului Contemporan. Ea face parte din cei 160 de redactori colaboratori ai prestigioasei publicatii, care poate fi accesată de pe pagina web: www.interlitq.org . Aflaţi impreună in capitala ţării, cei doi scriitori vor pune cap la cap o strategie de promovare a literaturii contemporane româneşti. Prin intermediul revistei, proza şi poezia autorilor contemporani vor fi prezentate cititorilor din întreaga lume, atât in engleză, cât şi în română.

În prezent, la Londra, unde în ultimii patru ani şi-a petrecut iernile, scriitorul scoţian cu reşedinţa in Argentina, ne-a vorbit despre valorile autorilor români: "Sunt cu siguranţă conştient de imensul talent literar, ce continuă să vina din România, dar trebuie să recunosc că am citit doar câţiva autori români, cum ar fi Dan Lungu, Norman Manea şi Bogdan Popescu. Ştiu ca Interlitq a publicat până acum doar un singur scriitor român, Razvan Voncu - lector doctor la Catedra de Literatura Română, Universitatea din Bucuresti si detinătorul premiului pentru Critica si Istorie Literara oferit de Academia Română. Opera lui Voncu a constat in traducerea poemului "Volta" de Richard Berengarten. Dar acum suntem pe cale de a remedia aceasta lipsa de publicatii romanesti, in cadrul proiectului literar pe care l-am inceput".

În timpul in care Peter Robertson va fi in România, la începutul lunii aprilie, va susţine conferinţe literare atât la Bucuresti, cât şi la Cluj şi Iaşi. Scopul acestor întâlniri este de a cunoaşte cât mai mulţi scriitori de primă mână si de a intra in contact cu evoluţia lor artistică, formată departe de centrul de greutate al marilor oraşe. Robertson crede in intensitatea lucrărilor izvorâte din sentimentul de izolare creativă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO