Stau si privesc cu o tulburare aparte Columna lui Traian, intr-o zi de vara dogoritoare. Indiferenta la trairile neamului de invinsi, lumea nu se inghesuie sa dumice clipa mea de emotie, semn ca nici gloria invingatorului nu starneste cine stie ce interes estetic sau istoric.
Aici, in cimitirul de pietre romane, inteleg mai bine ceea ce marturisea Darie Novaceanu in eseul Un papirus de marmura, publicat in anul 1968, in cartea Noaptea, pe drumurile Italiei.
Asadar, "invingatorii sunt, intr-adevar, laudati; invinsii, nu. invingatorilor li se ridica arcuri de triumf; invinsii, de cele mai multe ori, nu au nici morminte. invingatorii sigileaza, cu numele lor, nume de fluvii sau de orase; numele invinsilor nu se rostesc decat pentru a lumina gloria invingatorilor. Altfel, devine superstitie, semn rau, neliniste. Si atunci, cel mai bun lucru e sa incerci sa-l uiti. Daca reusesti, uitarea se transforma, treptat, in singuratate. O singuratate fara nimic altceva. O singuratate goala, pustie... Ca un zid, cu neputinta de trecut, inconjurandu-l pe cel uitat. Pe invins. "Vae Victis", se zice ca ar fi spus galul Brenn, aruncandu-si sabia, pe farfuria balantei care cantarea aurul Romei.
Dar, daca a rostit, exact, aceste cuvinte, inseamna ca invinsul era chiar el, caci folosea limba invinsilor.
Fara Decebal, Forum-ul acesta, peste care cad frunze galbene, n-ar fi existat. Traian n-ar fi fost, fara el, decat imparat. Gloria lui se masoara numai cu vitejia "barbarului" din stanga Dunarii. Aurul Daciei a fost adus aici si a fost transformat in arcuri, in arce, in coloane, in biblioteca: in Traian. Din toate n-a mai ramas, aproape nimic. Coloanele Bibliotecii Ulpia s-au prabusit de mult si-inchipuirea le reconstruieste cu greu; intr-o parte, cartile in latina, in cealalta, cele in greaca. Ziduri de paperin, placate cu culori calde de marmura rece. Un coridor imens, decorat, impodobit cu sculpturi, unind cele doua corpuri ale bibliotecii in care se prefigura cultura Europei...
Nici o carte. Ba da, a ramas una. Una singura, pe care preainteleptii o rasfoiesc de cateva sute de ani, contrazicandu-se reciproc, la fiecare pagina, si straduindu-se fiecare s-o traduca altfel: limba nu-i insa nici greaca, nici latina; e limba pietrei, cu gramatica deosebit de grea. Numai dalta, manuita de suflet, poate s-o citeasca, arborii sunt conjunctii si-n acelasi timp verbe; sunt anotimpuri, substantive, epoci si adjective, si, uneori, fraze intregi. si tot asa, oamenii, caii, padurile, coifurile, scuturile, zidurile, sabiile...
Nu, hotarat lucru, preainteleptii, chiar daca o vor citi, nu se vor intelege niciodata intre ei. Limbajul metaforei le va ramane cifrat, sinonime nu vor avea de unde sa ia. Pentru ca aceasta carte, singura care a ramas din intreaga Biblioteca Ulpia, e singura de acest fel: un papirus de marmura (un fus, au zis preainteleptii gospodareste), asezat vertical in biblioteca albastra a cerului roman. Columna. Columna lui Traian. Si a lui Decebal. De obicei, i se spune numai Columna lui Traian. Doar el a fost invingatorul. Chipul lui a fost multiplicat pe aceste pagini rotunde de cincizeci de ori. Cel al invinsului, numai de sapte... Daca nu ma-nsel...
Cartea aceasta au scris-o, insa, impreuna. Si-ar trebui sa aiba titlul exact: Columna lui Traian si Decebal. Preainteleptii au citit, insa, numai paginile limpezi, adica pe cele care vorbesc, exclusiv, despre invingator. Restul a ramas in singuratate. O singuratate peste care teama isi seamana singuratatea ei. Cad frunze, galbene, iarba-i uscata si ea, arsa de sirocco, asemenea nisipului din deserturi. Timp bun de lectura.
Si intru in Biblioteca Ulpia sa citesc ultima carte care a mai ramas. Am s-o citesc fara metru. Si pe sarite; numai paginile cu singuratate. Din cand in cand, am sa-mi arunc ochii si peste conspectele celorlalti: Dio Cassius, Caninus Rufus, Plin(us), Seneca, C. Cichorius, E. Petersen, H. Stuart Jones, Pollen, Froeliner, Reinach".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
