Ziarul de Duminică

Desemnurile unui pictor/ de Ziarul de duminică

Desemnurile unui pictor/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

28.11.2014, 00:02 86

Suflet românesc  la Budapesta

În 24 noiembrie 2014, pentru a celebra Ziua Naţională a României, Institutul Cultural Român Budapesta şi Ambasada României în Ungaria au organizat spectacolul de gală Suflet românesc, semnat de Dan Puric, pe scena RaM Colosseum.

Spectacolul a avut premiera în luna decembrie 2013, a mai fost prezentat la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău şi, recent, la cea de a 24-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru din Bucuresti.

La spectacol şi la recepţia care a urmat au participat aproximativ 600 de invitaţi: oficialităţi ungare, personalităţi politice şi publice, ambasadori, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Budapesta, ai institutelor culturale care funcţionează în capitala ungară, ai comunităţii româneşti din Ungaria, inclusiv un grup de elevi de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula. Spaţiul Centrului Cultural RaM Colosseum, inaugurat în primăvara anului 2011, unul dintre cele mai solicitate spaţii artistice din Budapesta, a oferit cadrul perfect pentru desfăşurarea spectacolului de gală şi a recepţiei care a urmat.

 

Brâncoveanu 300 – Tradiţia continuă

Pe 27 noiembrie 2014 a fost vernisată, în spaţiile de reprezentare ale Ambasadei României la Berlin, expoziţia formata din 40 de planşe Brâncoveanu 300 Tradiţia  continuă, destinată marcării tricentenarului Constantin Brâncoveanu. Expoziţia a fost însoţită de un referat susţinut de către prof. dr. arh. Augustin Ioan, din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Cu aceeaşi ocazie a avut loc proiecţia filmului documentar Sub aripa lui Constantin Brâncoveanu Ctitoria Hurezi, produs de TVR +, în regia lui Cristian Amza. Cele trei programe au drept numitor comun personalitatea şi moştenirea artistică a domnitorului român şi sunt organizate de către ICR Berlin, în colaborare cu Ambasada României în Germania, conceptul expoziţiei aparţinând Uniunii Arhitecţilor din România.

 

Expoziţie Corneliu Baba

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită marţi, 25 noiembrie 2014, de la orele 18.00 la vernisajul expoziţiei Corneliu Baba. Desemnurile unui pictor (foto 1) deschisă în perioada 25 noiembrie 2014 -  11 martie 2015 la Muzeul Colecţiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111).

Accesul la vernisaj se face exclusiv pe bază de invitaţie. Presa interesată de eveniment este rugată să se acrediteze prin e-mail la comunicare@art.museum.ro sau la telefon 021.314.81.19.

Expoziţia Corneliu Baba. Desemnurile unui pictor cuprinde o sută treizeci de lucrări de grafică din colecţia soţiei artistului, Constanţa Baba, realizate în diferite tehnici (creion, tuş, beitz,  acuarelă, tempera şi pastel). Expuse în premieră, lucrările sunt reprezentative pentru creaţia unuia dintre cei mai importanţi pictori români moderni. „Astă seară am făcut două desemnuri după model. Mai multe, multe de tot trebuiesc, mâna să nu se odihnească niciodată.” (Corneliu Baba)

Expoziţia este structurată în jurul unor teme recurente în arta lui Corneliu Baba, dintre care se remarcă seriile de portrete ale unor personalităţi de seamă din cultura românească (Mihail Sadoveanu, 1951 şi Tudor Arghezi, 1960), ale soţiei sale (Soţia artistului, 1957) şi autoportretele artistului (Autoportret, 1984). Complexitatea psihologică a personajelor, care transpare dincolo de marginile desenului, este o dovadă a faptului că autorul a fost un subtil cunoscător al sufletului uman, un maestru al genului. Maniera de realizare a portretelor este asemănătoare tablourilor lui Rembrandt, prin folosirea frecventă a clarobscurului şi a compoziţiilor somptuoase (Pieta, 1983 şi Pieta-studiu pentru Golgota, 1982).

Corneliu Baba a desenat şi peisaje care evocă spaţii culturale cu rezonanţă, dar şi compoziţii dramatice (ciclurile Spaima şi Regele nebun). Ilustrând teme obsesive, lucrările au puternice accente expresioniste şi pot fi considerate o meditaţie metaforică asupra condiţiei umane. Variata creaţie a lui Corneliu Baba include şi o serie de nuduri (Nud, 1977), compoziţii cu arlechini (Familie de arlechini, 1970) şi ilustraţie de carte („O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Mitrea Cocor” de Mihail Sadoveanu), atestând preocuparea continuă a artistului pentru înnoirea modalităţilor de expresie a desenului.

Corneliu Baba (1906 -1997) a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi ale Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, avându-l drept profesor pe Nicolae Tonitza. Ulterior, a îmbrăţişat o bogată cariera academică la catedra de pictură din cadrul Institutului de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde a format multe generaţii de artişti.

 

Ziua Naţională a României la Veneţia

România îşi sărbătoreşte Ziua Naţională la 1 Decembrie, dată care aminteşte şi celebrează momentul cel mai reprezentativ al istoriei şi existenţei poporului român, unirea tuturor conaţionalilor într-un singur stat, realizată în 1918. Purtători de cuvânt ai romanităţii orientale, românii şi-au păstrat neîntinată limba şi numele, amintitor Romei Eterne. Ca şi Italia, România s-a format la mijlocul secolului al XIX-lea, dispărând succesiv hotarele care-i despărţeau pe români. Italia a reprezentat, totodată, unul din modelele care i-au ajutat pe bărbaţii de stat români în construirea statului modern.

Pentru a celebra Ziua Naţională a României, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Opera Naţională Bucureşti, în colaborare cu Teatrul La Fenice din Veneţia, organizează concertul Confluenţe (foto 2), care se va desfăşura în data de 29 noiembrie 2014, ora 20:00, în Sala Apollinee a Teatrului La Fenice din Venezia.

Recitalul vocal-instrumental de muzică românească şi italiană va fi susţinut de soprana Irina Iordăchescu şi pianistul Ştefan Doniga. În program piese de: George Enescu, George Grigoriu, Remus Georgescu, Tiberiu Brediceanu, George Stephănescu, Giacomo Puccini, Alfredo Catalani, Vicenzo Bellini şi Giuseppe Verdi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO