Ziarul de Duminică

Jack McDevitt

Jack McDevitt
11.08.2006, 14:23 24

Premiul SESFA 2006 (Southeastern Science Fiction Achievement) pentru intreaga activitate a fost castigat de Jack McDevitt. Tot el a castigat si la sectiunea roman, premiul revenindu-i pentru Seeker. Bears Discover Smut de Michael Bishop a luat premiul la categoria povestire.
Premiul se acorda incepand cu 2001 si are in vedere activitatea scriitorilor care sunt nascuti sau locuiesc in sud-estul Statelor Unite. In acest an, premiile au fost anuntate la 22 iulie, cu ocazia DeepSouthCon, care a avut loc la Raleigh, in Carolina de Nord. Pentru cititori, poate ca acest premiu nu spune prea multe. Mentionez doar ca, pentru a castiga premiul pentru intreaga activitate, McDevitt a concurat cu William Gibson, iar pentru roman, printre concurente au fost Shadow of the Giant de Orson Scott Card si War Surf de M.M. Buckner (recenta castigatoare a premiului Philip K. Dick).
Jack McDevitt s-a nascut in 1935. Prima povestire a publicat-o in 1981, iar in 1986 a publicat primul roman, The Hercules Text. A fost ofiter in marina militara, a fost taximetrist, profesor de engleza si inspector vamal la granita nordica a SUA. In prezent, locuieste in Georgia. A adunat de-a lungul carierei noua nominalizari la Premiile Nebula si doua la Hugo. A castigat doar un premiul John W. Campbell Memorial in 2004, pentru romanul Omega.
Seeker este al treilea roman din seria inceputa cu A Talent of War si continuata cu Polaris, al carei erou este negustorul de antichitati Alex Benedict.
La sfarsitul secolului 27, doua nave evadeaza din nordul american aflat sub stapanirea unui regim de tip orwellian. Una dintre ele e Seeker. Calatorii celor doua nave se stabilesc pe o planeta indepartata si infiinteaza o colonie pe care o numesc Margolia. Dupa care nu se mai stie nimic de ei si de colonia lor. Dupa noua mii de ani, omenirea se intinde in o suta de lumi locuite, beneficiaza de calatorii interstelare cu viteze supraluminice, inteligente artificiale etc. Margolia este perceputa ca un mit asemeni Atlantidei si starneste interesul negustorilor de antichitati, printre care si Alex Benedict. Acesta intra in posesia unui artefact ce provine, se pare, de pe Seeker. Luand-o pe urmele obiectului, Alex si pilotul Chase Kolpath (cartea e scrisa din punctul ei de vedere) gasesc din ce in ce mai putine raspunsuri si tot mai multe intrebari.
Iata ca se mai scrie si SF adevarat, asa cum il stiu fanii impatimiti.
Pe buna dreptate Stephen King afirma ca McDevitt este urmasul in linie dreapta al lui Isaac Asimov si Arthur C. Clarke. Ne vom convinge de asta cand cartile lui Jack McDevitt vor incepe sa fie publicate in romaneste. Probabil in 2007.

Bibliografie:
Seria Priscilla Hutchins: The Engines of God (1994), Deepsix (2001), Chindi (2002), Omega (2003) - Premiul John W. Campbell Memorial in 2004, Odyssey (2006); seria Alex Benedict: A Talent for War (1989), Polaris (2004), Seeker (2005). Alte romane: The Hercules Text (1986), Ancient Shores (1996), Eternity Road (1997), Moonfall (1998), Infinity Beach (2000), Hello Out There (2000).
Site: http://www.sfwa.org/members/ McDevitt

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO