Ziarul de Duminică

La porţile Orientului/ de Ziarul de duminică

 Nicolae Tonitza – Pescari cu barca la malul mării

La porţile Orientului/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

09.12.2011, 00:00 58

La 8 decembrie, Casa de licitatii GOLDART a organizat o nouă licitaţie intitulată "La porţile Orientului" care a oferit iubitorilor de frumos lucrări de artă plastică semnate de unii dintre cei mai remarcabili artişti ai noştri care au creat sub fascinaţia Orientului.Cu excepţia unor "Case din Provence" de Ştefan Popescu şi a unui "Peisaj din Normandia" de Elena Popea (de altfel, lucrări admirabile) cvasitotalitatea operelor de artă plastică din această licitaţie are ca sursă de inspiraţie lumea orientală şi cea autohtonă, purtând pecetea Levantului.

Cele mai elocvente exemple sunt, desigur, peisajele. Menţionăm "Pescari cu barca la malul mării" de Nicolae Tonitza, lucrare cu numeroase participări la expozitiile organizate de Muzeul de arta al R.P.R in 1963 si al R.S.R. in 1979, reprodusă in albumul "Tonitza" de C. Baba, Ed. Meridiane 1965, "Margine de sat" de Jean Al. Steriadi, "Ruinele Cetăţii Albe » de Marius Bunescu, "Copac Înflorit" de Samuel Mutzner, "Case la ţară" de Rudolf Schweitzer Cumpăna, "Neveste de pescari" de Kimon Loghi, "Acoperişuri in Bucureşti" de Vasile Popescu, sau minunatul peisaj cu castani de Stefan Popescu.

"Interioarele" şi "Naturile statice" se regăsesc în acelaşi univers cu iz oriental: "Trandafiri" de Ion Andreescu, "Interior oriental" de Ipolit Strâmbulescu", "Rodii" de Ion Pacea, "Natură statică" de Corneliu Baba, "Lumînare şi ulcior" de Otto Briese sau naturile statice semnate de Constantin Piliuţă.

De Orient amintesc şi o serie de portrete semnate de Iosif Iser, Nicolae Grigorescu (remarcabil este "Evreul cu caftan", dintr-o tematică dezvoltată în deceniile şapte şi opt ale secolului al XlX- lea), Dumitru Brăescu, Tia Peltz, Boris Caragea, Marcel Guguianu, ş.a.

A fost cea de a 80-a licitatie a Casei Goldart.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO