Printre acesti ganditori se numara si francezul Jean-Claude Guillebaud, jurnalist si editorialist cu o activitate extrem de bogata, printre altele la cotidianul Le Monde si la saptamanalul Le Nouvel Observateur. De mai bine de 15 ani, el s-a lansat intr-un fel intreprindere titanica: scrierea unui intreg ciclu de eseuri pentru a intelege ce i se intampla lumii contemporane.
Din 1995 incoace, Jean-Claude Guillebaud a publicat nu mai putin de sapte volume in contextul acestui demers, ultimul dintre ele aparut anul acesta si intitulat Nasterea unei lumi. Ce observa Jean-Claude Guillebaud? Ca lumea globalizata spre care ne indreptam va fi una total metisata, ca nimeni nu mai are astazi incredere in progres si ca traim de fapt un moment de enorma schimbare pe care nu o mai controlam si de care ne este frica.
Asistam, spune eseistul francez, la incheierea unui ciclu istoric, cel al “secventei occidentale dominante”, care a durat patru secole. Nimic nu va mai fi deci ca inainte.
Europa nu mai este in centrul lumii, plamanii economici ai planetei migreaza spre Asia, lectiile morale ale Europei nu mai sunt luate in serios si chiar gandirea “universalista” a europenilor cade in desuetudine. De unde si expresia utilizata de el, de “inceput al provincializarii Europei”.
Sa nu ne panicam insa, mai scrie Jean-Claude Guillebaud: aceasta evolutie este o sansa pentru Occident, in masura in care el va fi constrans la modestie si se va termina atat cu aroganta, cat si cu sentimentul sau de superioritate. Ceea ce se mai termina, afirma eseistul francez, este o forma de fundamentalism: occidentalismul, teoretizat de americanul Samuel Huntington in cartea sa Socul civilizatiilor.
Trebuie, oare, sa luam in serios toate aceste avertismente si viziuni? Va deveni, oare, Europa un fel de rezervatie turistica a lumii, un loc in care vor veni in curand sute de milioane de turisti chinezi, indieni si brazilieni ca sa vada cum arata o catedrala gotica si un oras medieval perfect conservat? Geografic vorbind, Europa este un fel de excrescenta a Asiei, iar Occidentul in general, adica Europa si America de Nord, nu reprezinta decat 10 la suta din populatia lumii...
Despre “sfarsitul Occidentului” se scrie insa de multa vreme. Cu exact o suta de ani in urma, inaintea primului Razboi Mondial, Oscar Spengler redacta niste eseuri devenite celebre si reunite apoi sub titlul “Decaderea Occidentului”. Dovada ca Occidentul “se stinge” extrem de incet.
Daca exista un semn rau care ar trebui sa ne dea de gandit, el trebuie cautat mai degraba in decalajul dintre pesimismul actual si euforia de dupa caderea comunismului. Cu exact 20 de ani in urma, Occidentul sarbatorea o mare victorie, anuntand intregii lumi ca modelul de societate bazat pe liberalism si democratie a invins si ca nimic nu mai poate rezista pe planeta in calea acestui model.
Ce s-a intamplat intre timp? S-a intamplat ca America a vrut sa impuna democratia in Orient cu ajutorul armelor, iar operatiunea a fost un esec. Asa cum comunismul nu a cazut din cauza armelor, nici democratia nu va putea fi impusa cu ele. Esecul armatelor occidentale in Irak si Afganistan reprezinta adevaratul semn al decaderii Occidentului, intrucat el a incetat, de fapt, sa mai gandeasca si i-a insarcinat pe militari cu o misiune care trebuia asumata de filosofi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
