Ziarul de Duminică

ROMAN SERIAL / Gde Buharest (7). Prin gaura cheii

ROMAN SERIAL / Gde Buharest (7). Prin gaura cheii
15.07.2009, 13:58 49

Acum se gasea acasa si ofta din greu pe lavicioara. Se odihnea inaintea ultimului castravecior care, macar ca abia se ducea pe gat fara un strop de votca, avea ceva din savoarea spirtoasa a licorii. Uitandu-se la fundul imens al Marfuscai, intra in pacat si se intreba daca dumneaei, Marfa, o arata goala la fel ca Ludmila. Ca Cervenkova, adica, isi lua el seama. Parea ca, de cand o vazuse iesind goala din baie, suprafata neteda a mintii sale prinsese mici unduiri de nelinisti. Mai intai ca nu era ziua lor de baie si, deci, Cervenkova nu avea de ce sa se dezbrace. Iar daca se dezbracase, nu avea de ce sa treaca de perdeaua ce despartea cele doua familii plimbandu-i-se pe sub nas de parca ar fi stiut ca dumnealui nu doarme, ci tine ochii intredeschisi si capul teapan cat sa nu o sperie. Si nu era vorba de o trecere rapida prin camera, ci de una lenta, cu incetinitorul. Ba chiar cu un stop-cadru prelungit! Probabil ca, daca si-ar fi ales alt traseu prin camera si alt loc unde sa se opreasca, Ivan Mihailovici nu ar fi vazut nimic, pentru ca ochii lui intredeschisi si nemiscarea faceau ca privirea sa fie captiva unui singur punct din incapere, de parca s-ar fi uitat pe vizor. Ei bine, exact in dreptul acelui presupus vizor se asezase Ludmila, iar ceea ce se vedea din ea era, bineinteles, doar o parte, insa chiar acea parte atat de bine ascunsa de femei, acel loc pe care adolescentii il viseaza umplandu-se de cosuri pe fata, acea inimioara pe care barbatii o dragalesc cautand-o pe sub fuste, prin pantalonii de doc sau prin salopete, dandu-i tot felul de nume de alint si careia ii fac tot felul de propuneri pe care ne e rusine sa le numim pe sleau acum, acel loc numit indeobste izvorul tamaduirii. Ei bine, sub buricul Ludmilei nu era nimic!
Daca ar fi fost marinar, ar fi spus ca Ludmila Cervenkova nu exista. Ca Ludmila Cervenkova este o papusa. Ca Ludmila Cervenkova este o papusa gonflabila. Pentru ca nici ea nu are nimic sub buric.
Ceea ce el stia sau isi mai amintea ca trebuie sa se fi aratat ca o falnica, tanara padurice de scorusi – neagra si creata in primavara, rosie-aprinsa spre octombrie-noiembrie, sau dulce-balaie in lumina lui august – se infatisa doar ca o firava potecuta creata, dar foarte vag creata, jucausa, ce disparea acolo unde ochii lui Ivan Mihailovici nu puteau cobori.
Surprizele – daca senzatia ca ii vor sari ochii din cap se poate numi, in circumstantele astea, o surpriza – nu aveau sa se opreasca aici pentru Saproskinov. Deschise, asadar, larg ochii – care pareau a fi bilele unor rulmenti facuti in dorul lelii de Pavel Semionici – si o vazu in intregime pe Ludmila. In intregimea goliciunii ei, fireste. Era goala din crestet pana in varful degetelului mic de la piciorul stang. Ivan Mihailovici nu vazuse in viata lui o zana, dar atunci, pe loc, isi spuse ca asa trebuie sa fi aratat dumnealor, zanele, despre care citise in copilarie prin cartile lui bunica-sau. Dar nu asta era surpriza. Deschizand larg ochii – care aveau neasemuita dorinta de a se roti nebuneste in orbite – si pipaind-o temeinic pe toata suprafata goliciunii sale de parca ochilor sai le-ar fi crescut brusc degete, isi dadu seama ca Ludmila, Cervenkova carevasazica, nici macar nu-l vede. Dar ceea ce punea capac acestei imagini, in fapt, un adevarat cosmar, era ca statea de vorba cu Marfuska, iar dumneai, Marfuska, nici macar nu observa ca Cervenkova e goala, goala-pusca, goala asa cum probabil nici macar dumneai nu se vazuse vreodata, nici macar la baie (stia el, Ivan Mihailovici, ca la baie Marfuska nu scotea niciodata totul de pe ea, uneori nici macar chilotii, pe care ii freca cu ditamai codrul de sapun de casa direct pe dansa, fara sa se mai osteneasca a-i da jos).
Se ridica in capu’ oaselor, tusi discret, dar cele doua femei nu-l bagara in seama. Atata tot ca Ludmila isi trasese un capot pe ea, era acelasi capot cam vechi, cu flori mari, decolorate, cu care umbla prin casa de cand locuiau impreuna si care anunta fie ca se pregateste sa faca dus, fie ca de-abia a iesit de sub dus, fie ca se apuca de gatit. Altceva cu capotul asta nu putea Ludmila Cervenkova sa faca! Se mai freca o data la ochi si cu ei gata sa-i crape-n cap observa ca Marfuska era singura, ca statea cu fundul catre el, un fund mare, imens, un fund cat bila cea mare de langa tunul cel mare cu care nu se trasese niciodata, ce mai – un fund apocaliptic, acoperit de straturi-straturi de imbracaminte, un fund care privit cu obstinatie capata chip, trup, personalitate, un fund care se detasa de chiar posesoarea lui si care il facu aproape sa lesine cand auzi ce ii spunea: "Ivan Mihailovici ar trebui sa se straduiasca mai mult!"

Asa ceva nu era cu putinta. Broboane mari de transpiratie ii navalira pe frunte, se innodara sub barbie si le simti mai tarziu ca pe niste paraiase pe spinare. Stand in fund, pe marginea lavicioarei, Ivan Mihailovici parea lovit cu leuca. Era incapabil sa miste, sa-si increteasca un pic pleoapele pentru ca abundenta aia de picaturi usturatoare, amare, sarate ca Marea Aral sa nu-i inunde globurile oculare. Il apuca frica. Mai trecuse el si prin alte momente neplacute, cu dureri de cap, cu amnezii de ore intregi, gauri negre in existenta lui pasnica de consumator la bodega Ninei, in parc sau pe aleile cvartalului, dar ceea ce simtea acum nu mai simtise nicaieri, nicicand. "A dracului Marfuska! Nu cumva mi-o fi botezat sticluta?!" Se scarpina in cap, in crestetul capului, exact acolo unde parul se dusese demult, lasand loc unui inceput de chelie, de parca i-ar fi luat cineva scalpul, dar tot nu pricepu nimic. Nu pricepu nici cum, nici de ce prin minte incepura sa i se lege cuvinte fara rost: "rumunia", ‘rmunia, buharest", "na buharest","sto eta buharest", la dracu cu el, cu al batran. Ca doar n-oi fi innebunit, incerca Ivan Mihailovici sa scape!

Niciodata, nici el, nici Marfa Stanilova nu amestecasera viata privata cu slujba. Slujba-i slujba, drujba-i drujba! Simplul fapt de a fi deschis gura spre a spune ceva dincolo de concretul spatiului in care ei se aflau dupa orele de serviciu ar fi parut o intimitate, o des-golire ca a Ludmilei. La fel de nuda, dar nu si la fel de atragatoare, fireste! Si-apoi, ambiguitatea cu care o spusese (ma rog, nu chiar ea, ci prin vocea fundului ei!) sugera ca stiu ei amandoi la ce se refera. Pentru prima oara Marfa Stanilova voia sa atraga asupra lor un trecut, poate chiar comun, pentru ca intre omul care vegheaza si omul care este vegheat se naste (mai bine zi se procreeaza!) o legatura ombilicala. Cei doi participa la aceleasi evenimente, petrec acelasi timp al faptului, poate si gandesc acelasi lucru. Numai cu interpretarile stau ei diferit. Daca Ivan Mihailovici era convins ca munca lui este dincolo de straduinta sau dincoace de ea, inauntrul ei sigur nu putea fi, atunci la fel de sigur e ca Marfa Stanilova (ajunge-i-ar curul slabanog si nevolnic ca al unei maicute!) avea un reper, un semn facut cu tibisirul pe un cat de usa cu care o masurase si o interpretase ca fiind sub semn. O fi mult pana la semnul ala, o fi mai putin, asta Ivan Mihailovici nu avea de unde sa stie.
Dar uite-asa vin lucrurile de se leaga: nud pe plin, carare pierduta pe drum neabatut, Ludmila fara chiloti pe Marfa Stanilova cu prea multi chiloti. Suficiente intamplari cat sa-ti puna mintea pe moate si linistea ta sa se duca pe pustiu.
Dupa ce se freca la ochi pana cand si-i inrosi de parca l-ar fi prins flama aparatului de sudat sticla de votca la sticla de votca, Saproskinov cerceta cu atentie incaperea. Era goala, fireste. Si-ar fi putut jura ca numai in urma cu cateva secunde Marfa statea de vorba cu Ludmila. Ca Cervenkova disparuse nu era de mirare, dar unde, Dumnezeule, sa fi disparut Marfa Stanilova (fir-ar numele ei pe crucea din cimitirul Reinvierea)? Caci doar Marfuska nu ar fi plecat de acasa nici sa o pici cu ceara.

Va urma 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO