Odata ce lumina revine pe pamant, ne si arata calea. Suntem un mic grup de poeti, adunati aici sub semnul Festivalului de Poezie de la Cairo, si ne apropiem de noua Biblioteca din Alexandria, nascuta din iubirea lumii intregi pentru cultura. Reconstruita dupa doua mii de ani, Biblioteca are pereti de piatra acoperiti de hieroglife egiptene, dar si de semne ale limbilor lumii. Biblioteca incanta prin greutatea istoriei, dar si prin arhitectura moderna. Cuvinte impotriva distrugerii. Cuvintele creand frumosul. Acum mi se pare ca vechiul pergament egiptean, scris pe vremea lui Ptolemeu al II-lea, s-a prefacut in piatra in timpul lui Hosni Mubarak. O piatra care va dainui peste timp si asupra careia focul nu va mai avea nici un fel de putere. Caci Biblioteca din Alexandria nu incepe in salile moderne de lectura, ci, de fiecare data, iar si iar, cu zidurile ei exterioare, care sunt primele sale pagini, asternute cu litere de-o schioapa, astfel incat oamenii sa le vada din departari.
E timpul pentru casa lui Konstantinos Kavafis. Poetul australian Alan Jefferies mi-a luat cu o seara inainte ghidul Egipt Lonely Planet, ca sa studieze drumul spre casa memoriala, intemeiata cu ajutorul Ambasadei Greciei, in orasul in care marele poet grec si-a petrecut toata viata. A doua zi de dimineata, Alan ne spune ca stie cum sa ajungem acolo. El il considera printre primii cinci poeti ai lumii si ne grabeste pasii catre cladire. Scriitorul francez Jean-Claude Villain, aflat cu noi, a pus drept moto intr-una din cartile sale de poezie versuri ale poetului grec din Alexandria. Amandoi viseaza de multi ani sa vada cu ochii lor locul in care a trait si a creat. Purtati de dorinta lor, ii insotim eu, scriitorul egiptean Sayed Gouda, scriitorul chinez Huo Zuorong si poetul corean Chiong Hu Song. Locuinta se afla intr-un bloc vechi, cum marturisea el, intre biserica si bordel. Sunt tentat sa trag concluzia ca avea o chemare mai degraba catre biserica. Acolo era locul in care-si gasea tihna, refugiul si bucuria, asternand versuri pe hartia alba. Dincolo de obloanele de lemn, lumea isi oprea rasuflarea si facea loc lumii sale, ce lua viata din varful penitei. In casa ne-a intampinat imediat camera de lucru cu un scaun princiar, inalt de un metru si jumatate. Aveam senzatia ca trebuie sa ma asez pe el. O invitatie careia nu puteai sa-i rezisti. Ca si cum, asezandu-te pe scaunul lui Kavafis, chiar ai deveni un mare poet. Locul nu poate sa inlocuiasca insa darul, chemarea si munca grea cu vorbele. Asa ca nu m-am mai asezat pe scaun. Am ales sa-l admir, sa-l privesc. Toti poetii am hotararat ad-hoc sa facem o lectura in onoarea lui Kavafis, nu din poemele noastre, ci din creatiile lui. Zeci de carti in greaca, dar si numeroase traduceri, erau expuse sub vitrine de sticla. A citit intai Alan Jefferies in engleza, eu, in romana, Jean-Claude Villain, in franceza, iar Sayed Gouda, in araba. Fiecare a ales un poem in limba lui materna si i l-a citit lui Konstantinos Kavafis cu emotie in glas. Caci nu era vorba de o lectura obisnuita, ci de una in spatiul pe care l-a locuit ani si ani de zile. Dupa lectura, nu am mai putut vorbi o vreme, ci am dus doar cartile la locul lor. Aveam impresia ca s-a umplut incaperea de Kavafis, iarasi, ca atunci cand traia. Numai ca era plina de cuvintele lui. Ma bantuia sentimentul ca poetul ar putea aparea in orice clipa, ca sa ne invite la o taverna, sa bem o cafea turceasca cu menta.
Nici nu stiu cum ne-am pierdut pe strazi de s-a facut seara. In Alexandria se poate intampla orice, chiar sa dispara si timpul. Am ajuns la sala de mese a hotelului nostru Windsor Palace, pe malul marii. La intrare, vedem o poza din tinerete cu Omar Sharif, de pe vremea cand jucase in Laurence of Arabia, cu mustata ca pana corbului si fata lui maslinie. Poza ar trebui sa invite turistii sa manance in restaurant. Daca Omar Sharif vine aici... O gluma buna, imi zic. Se aduce primul fel de mancare. Ne ridicam privirea si nu ne vine sa credem. La doua mese de noi se gaseste chiar Omar Sharif cu doi tineri frumosi, o femeie si un barbat. Vorbeste si gesticuleaza, ca si cum ar interpreta un rol. Noroc ca mesele sunt mari si rotunde, asa ca are spatiu sa se desfasoare. Ne apropiem, dam mana cu el si incepem o scurta conversatie in franceza. Intalnim o persoana calda, carismatica, in ciuda trecerii anilor. Acum nu mai poarta celebra lui mustata, ci un barbison alb, contrastand cu pielea lui inchisa la culoare. Ii spun ca sunt din Romania, la care imediat se lumineaza la fata: "Ehe, tata facea pe vremuri afaceri in Romania. Importa cherestea. Zabovea cam multisor pe acolo, dar nu stiu daca afacerile ii luau asa amar de vreme sau frumoasele romance despre care mi-a povestit de atatea ori. Nu s-au schimbat, nu-i asa, tot frumoase sunt. Ii raspund: Ar trebui sa veniti sa vedeti cu ochii dumneavoastra. De ce sa va incredeti in vorba altora". Zambeste. Vorbeste fara graba, cu un timbru placut, invaluitor. Ne intreaba daca ne place Egiptul. "Sunt incantat", ii raspund. Ii povestesc despre Festivalul de Poezie de la Cairo, la care am participat, de lectura de poezie la Alexandria. Iarasi se lumineaza la chip: "Stiti, si eu sunt din Alexandria.De cate ori ma intorc aici, simt iarasi ce inseamna acasa", ne marturiseste miscat. Cu o tristete disimulata in indiferenta zice ca s-a inchis hotelul in care locuia la Paris, Royal Monceau. Pare un pescarus care nu mai are unde sa-si puna aripile, ca sa se odihneasca. Imi iau la revedere de la el. Eu plec sa ma plimb pe strazile Alexandriei, acum ude de ploaie. Ma intorc pe la miezul noptii. Nu pot sa ma abtin sa arunc o privire in sala de mese. O mai fi acolo Omar Sharif? Doar o lumanare arde la masa lui. Cu aceeasi energie, actorul continua sa vorbeasca. Sticla de whisky este aproape goala. Gesturile lui largi deseneaza umbre miscatoare pe pereti, pana cand se prabusesc de pe pereti, intrerupte de un hohot de ras. Liniste.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
