Un batran profesor isi inaugura cursul cu urmatoarele cuvinte: "Omul are nevoie de apa, aer si statistica". El argumenta ca viata acestuia se desfasoara intr-un univers al cifrelor. Acest adevar este evidentiat si de jurnalistii ce participa lunar la conferintele de presa ale Comisiei Nationale pentru Statistica. Ei semnaleaza populatiei daca a saracit mai mult, daca si de ce se consuma mai putin sau "pe unde se afla" rata somajului sau salariul mediu pe economie. Numeroase articole ataca problema inflatiei si a modului cum acesta redistribuie averile. Dupa ce se "hranesc" cu statistici, jurnalistii ne atentioneaza : "Populatia a consumat mai putin, obligand comerciantii sa isi reconsidere preturile". Ei prezinta in dinamica consumul prezent raportat la aceeasi perioada a anului trecut si ajung aproape constant la concluzia: "Romanii continua sa nu mai achizitioneze bunuri de folosinta indelungata, principala parte a cheltuielilor fiind indreptata spre asigurarea traiului zilnic". Ba, au mai calculat ca, pentru un cuplu, masa de Paste va costa minim 250.000 de lei.
Intr-un articol precedent scriam ca bogatia nu inseamna numai bani. Nu inseamna ca avand de doua ori mai multi bani poti cumpara de doua ori mai multe bunuri si servicii. Acest lucru il percepeti in mod corect atunci cand spuneti vecinului: "Leul de azi n-are aproape nici o valoare". De aceea sondajele arata ca 56% dintre romani tanjesc dupa vremurile apuse. De ce oare credeti ca acestia regreta perioada comunista? Analizand fara haine ideologice problema, in mod cert veti ajunge la "standardul de viata" anterior si mai departe, la "valoarea leului". Vestita "punga de un leu" a devenit actuala "punga" de 200 sau 3.000 de lei. ai astfel veti ajunge sa dati dreptate batranului profesor de statistica, gandindu-va ca acesta avea clar in minte ce inseamna "valoare leului": puterea sa de cumparare.
Cu siguranta veti citi dupa Sfintele Sarbatori articole in care se va afirma: "Majoritatea agentilor comerciali nu si-au epuizat stocul de produse (alimentare sau nealimentare) destinat Sarbatorilor de Pasti". Cine-i de vina? Deja ati prins ideea: puterea de cumparare.
Ce aveti in buzunar?
Va mai aduceti aminte de pataniile cetateanului "neviabil economic" din filmul "Cadere libera". Poate si de vorbele prietenului care se plangea deunazi ca "nu-l tine buzunarul". Aceste fenomene constatate nu sunt altceva decat formele de manifestare ale indicatorului economic pe care-l pastrati zilnic alaturi de actul de identiate si anume: puterea de cumparare. Fie ca sunteti salariat sau patron, pensionar sau student, somer sau liber profesionist, puterea de cumparare constituie barometrul standardului de viata. Nu mai este nevoie sa va spun ca puterea de cumparare exprima volumul de bunuri si servicii de consum pe care le puteti achizitiona in schimbul veniturilor de care dispuneti. De sarbatori, ati vazut in unele buticuri sacose de hartie pe care scria: "Doar atat (ma) tine punga". De dimineata pana seara alergati dupa bani. Deja stiti pe de rost slagarul grupului Holograf: Banii vorbesc!. Prin urmare, credeti ca avand mai multi bani puteti cumpara mai mult. Reflectand mai bine asupra acestui lucru, veti nega afirmatia spunand: "Totul depinde de preturile bunurilor de consum si serviciilor". De aceea gasiti in ziare (dupa conferintele de presa ale Comisiei Nationale pentru Statistica) nivelul indicelui preturilor de consum, nivelul inflatiei si coeficientul puterii de cumparare al salariului mediu net pe economie. Acest ultim indicator "sta" pe masa negocierilor dintre patronat si sindicate. Pe luna martie, nivelul acestui coeficient se situa la 52%, comparativ cu octombrie 1990 (cand a inceput procesul liberalizarii preturilor). Am cunoscut un grup de mineri, pensionari din Baia Sprie, care-si urmareau evolutia "standardului de viata" in fiecare an de cand rataceau prin tranzitie. Ei semnalau erodarea continua a puterii de cumparare, calculand cate paini, litri de lapte sau kilograme de carne puteau cumpara cu o pensie in 1990 si ce cantitate pot achizitiona in prezent. De exemplu, cu un salariu mediu net de 1.906.989 de lei se puteau cumpara in martie circa 830 de paini obisnuite sau 95 de Big Mac-uri. Indicele preturilor de consum avea in martie a.c. nivelul de 101,83%, ceea ce insemna prezenta unei inflatii de 1,83%. La prima vedere acest indice are doar un continut statistic, de observare si calculare a evolutiei preturilor. In realitate, el are si o pronuntata incarcatura politica, deoarece este folosit de Guvern drept criteriu de apreciere a reusitei sau a nereusitei politicii sale economice. Acest indice, rezultat din preturile bunurilor alimentare, nealimentare si serviciilor, sta in atentia sindicatelor pentru ca nivelul sau afecteaza puterea de cumparare a salariului nominal. Spre exemplu, firmele mari de detergenti si cosmetice, desi au redus substantial preturile, prin reclamele lor agresive, n-au reusit sa sporeasca vanzarile comparativ cu anul trecut. Iar daca romanii se vor simti mai putin "curati" si mai putin "cosmetizati" este pentru ca dau dreptate lui Creanga: "rusinea te ocoleste, dar foamea da dea dreptul". Ei pastreaza cu sfintenie in hainele lor de lucru "indicatorul...de buzunar", mostenit de la guvernele tranzitiei.
Oglinda puterii de cumparare
Ati auzit de multe ori prietenii spunandu-va: "Am inceput de la lingura". Dupa aceeasi traditie pornesc la drum numeroase familii. Cu 100 de salarii nete abia isi pot cumpara o garsoniera. Ea trebuie insa dotata cu aragaz, cratite, frigider, televizor, mobila si cate si mai cate. Ajungem usor la alte 100 de salarii medii nete. Toate bunurile insirate anterior fac parte din categoria produselor nealimentare. Statisticile ne arata ca vanzarea lor se afla in impas. Scaderea dramatica a puterii de cumparare se reflecta indeosebi in declinul pietei bunurilor de consum. Magazinele specializate in aparate electrice, materiale de constructii, articole de iluminat, fierarie, cosmetice sau mobila si-au diminuat vanzarile in primul trimestru cu peste 15%. In fiecare zi sau luna, o familie trebuie sa aleaga intre o paine si un ziar, intre o carte sau un kilogram de carne, intre un concediu sau doua costume. Marfurile nealimentare si serviciile coboara continuu in lista de prioritati. Este "comportamentul normal" al consumatorului roman in conditii de subzistenta.
Daca luam statistic orice baza de comparatie, vom ajunge la aceeasi concluzie: vanzarile la bunurile nealimentare sunt in regres. Fenomenul a surprins si pe finantisti. Produse considerate "indispensabile" la pret, ca de exemplu carburantii sau medicamentele, au inregistrat diminuari ale cererii. Veniturile scontate din accize marite sau modificari ale TVA s-ar putea sa nu potoleasca "foamea" de bani a bugetului nostru de austeritate. Premierul Isarescu se va resemna cu o simpla declaratie "doar atati bani am", iar romanii vor trece la biciclete.
Paritatea puterii de cumparare
Dupa ce si-au castigat "ratia de libertate", romanii au ajuns pe diferite meridiane ale globului. Printe altele, ei au inceput sa compare standardele de viata din orasele vizitate. Reintorcandu-se in tara, au inceput sa povesteasca prietenilor sau rudelor cat costa o camasa la Berlin, un parfum la Paris, un Big Mac la New York sau o paine la Praga. Desigur, preturile erau "masurate" in raport cu paritatea puterii de cumparare a salariului mediu net din tara respectiva. In buna masura, nivelul acesteia depinde si de raportul de schimb. Un dolar in Romania este mai greu de obtinut decat in SUA. Pentru a favoriza comparatiile, statisticienii au propus noi instrumente de evaluare. Astfel, mai bine de un deceniu, "indicele Big Mac" constituie un relevant ghid pentru reprezentarea puterii de cumparare a diverselor monede.
Pentru a afla "cat de bine o duc oamenii", Banca Unionala a Elvetiei a folosit aceeasi idee. Expertii acesteia au incercat sa determine cate minute de munca sunt necesare unui lucrator pentru a-si putea cumpara un Big Mac, la un salariu (orar) mediu net, in diferite orase ale lumii. Astfel, un muncitor de nivel mediu din Caracas trebuie sa lucreze 117 minute pentru a-si cumpara un Big Mac. La cealalta extrema, un lucrator din Tokyo are nevoie doar de 12 minute. In mare parte, asemenea comparatii reflecta diferentele de productivitate a muncii intre tari. atiind ca la Bucuresti un Big Mac se poate cumpara cu circa 20.000 de lei, rezulta ca un lucrator mediu va trebui sa munceasca aproape 100 de minute, pentru a-si potoli foamea cu acest produs.
Oricum, rezultatele calculelor reflecta si diferite gusturi. Daca folosim un kilogram de paine, in loc de Big Mac, diferenta dintre Tokyo si Caracas nu este asa de mare. Este nevoie sa muncesti 14 minute la Tokyo si 36 de minute in Caracas, pentru a castiga painea. In Shanghai, unde painea nu este un aliment preferat, este nevoie de 143 de minute de munca pentru a-ti cumpara painea, comparativ cu 75 de minute pentru un Big Mac. Romanii trebuie sa munceasca circa 25 de minute pentru a castiga un kilogram din painea cea de toate zilele. Lor li se ofera insa zilnic "reforma pe paine".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
