Auto

Cristina Bălan, inginerul care a lucrat pentru Tesla Model S: În Statele Unite sunt mulţi ingineri români foarte buni şi respectaţi. Apreciez mult universitatea pe care am făcut-o în România

Cristina Bălan, inginerul care a lucrat pentru Tesla...

Autor: Bogdan Alecu

17.08.2016, 11:34 894
Cristina Bălan, inginerul român care a lucrat la unele dintre cele mai sunoscute automobile din lume, de la Audi R8 la Porsche Cayenne şi Tesla Model S, spune că în Statele Unite sunt mulţi ingineri români care lucrează în industrie şi care sunt, totodată, printre cei mai buni în domeniile în care activează aceştia. Ea a absolvit Universitatea Transilvania din Braşov în 2002. „Sunt mândră că sunt româncă şi foarte multă lume ştie cât de mult apreciez universitatea pe care am făcut-o. Am întâlnit mulţi ingineri români foarte buni şi respectaţi în Statele Unite. Sper ca tinerii din România să ţină tradiţia în continuare şi să aibă încredere în ei”, a declarat pentru ZF Cristina Bălan.
 
Tot în America de Nord şi-a dezvoltat cariera şi Sorin Buşe, actualul ministru al transporturilor care timp de cinci ani, între 2010 şi 2015 a condus centrul de ingineri Renault Technologie Roumanie şi a fost vicepreşedinte în cadrul Grupului Renault. Printre absolvenţii Universităţii Transilvania din Braşov se numără Alexandru Blemovici, directorul general al Schaeffler Romania, sau Răzvan Urdea, coleg de generaţie cu Cristina Bălan, care este în prezent director general al HIB Rolem. Înainte să lucreze la Tesla, Cristina Bălan a lucrat ca inginer la Boeing, timp de 3 ani, la Meridian Lightweight Technologies pentru 2 ani şi la Honeywell Process Solutions pentru un an şi 7 luni.
 
În California, la Tesla a lucrat pentru pentru patru ani, din 2010 până în 2014, ca inginer de proiectare, iar din 2015 şi-a fondat propria companie de proiectare Tesseract Motors. În cadrul Tesla, aceasta a lucrat la proiectarea elementelor de interior şi module pentru baterii, pentru mai multe modele de automobile, cum ar fi interiorul portierelor de la Porsche Cayenne, modului bateriilor de pe Mercedes-Benz B-Class şi cel de pe Toyota Rav4 EV, dar şi la consola centrală a modelului Audi R8.
 
Cristina Bălan a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi ingineri români la nivel mondial după ce Wall Street Journal a publicat marţi un articol legat de problemele cu care se confruntă cunoscutul producător de maşini electrice Tesla. Numele Cristinei Bălan apare în legătură cu un scandal intern cu privire la calitatea maşinilor asamblate de brandul american, în urma căruia tânăra a fost forţată să părăsească compania. Ea a dezvăluit faptul că problemele legate de calitate au crescut pe măsură ce producţia Tesla Model S a urcat. La începutul anului 2014 ea a văzut aliniate maşinile cu probleme la nivelul plafonului interior, unde au apărut rosturi tot mai mari. După ce Cristina Bălan a ridicat problema, a fost forţată să demisioneze, potrivit declaraţiilor sale consemnate de Wall Street Journal. După ce a părăsit compania i-a spus lui Elon Musk într-un e-mail faptul că inginerii pun componente defecte în maşină, cu toate că ştiu despre probleme.
 
Compania a refuzat orice comentariu pe această temă. Tesla produce în prezent cele mai cunoscute maşini electrice de pe piaţă, ce au autonomii de peste 500 de kilometri, în timp ce restul constructorilor oferă cel mult 200 km autonomie, iar singurele automobile care ar putea surclasa Tesla, sunt abia în stadiul de concept la mărcile europene. în România s-au vândut anul trecut 14 maşini Tesla Model S, iar în fiecare lună este livrată cel puţin un astfel de automobil pe piaţa locală, cu toate că nu există o reprezentanţă oficială.
 
În total, în România sunt deja 22 de astfel de automobile, care de obicei au preţuri între 80.000 şi 100.000 de euro. în plus, compania va construi trei Super¬char¬gere – trei sisteme de încăr¬care a ma¬şi¬nilor electrice de mare putere în Cra¬iova, Bucureşti şi Galaţi. Spre deosebire de BMW, care spre exemplu a dorit să revoluţioneze conceptul de maşină electrică cu i3 şi i8, care dispun inclusiv de un şasiu realizat din fibră de carbon, Tesla a adoptat un concept simplu – baterie cât mai mare, pentru a oferi o autonomie de 500 km, prag considerat psihologic pentru ca un automobil electric, a cărui baterie poate necesita şi peste opt ore de încărcare, poate înlocui cu succes unul pe benzină sau diesel. Spre deosebire de un automobil clasic, unul electric nu poluează, nu necesită intervenţii costisitoare şi prezintă mult mai puţine riscuri de a se defecta în timp.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO