Auto

Dragoş Anastasiu, Eurolines: Autocarul pierde teren în faţa concurenţei aviatice low cost

Dragoş Anastasiu, Eurolines: Autocarul pierde teren în...

Autor: Mona Scarisoreanu

25.12.2016, 12:27 389

„Noi pe Italia şi pe Spania ne-am retras conştient de vrei patru-cinci ani. I-am lăsat pe alţii să se bată acolo. Nu-mi pot imagina cum merg afacerile la 50 de euro preţul biletului Bucureşti-Madrid”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dragoş Anastasiu.

Acesta spune însă că firmele pe care le conduce vând bilete de transport pentru mai multe companii din România, care efectuează astfel de transporturi.

„Noi suntem prezenţi pe această piaţă prin alţii. Piaţa de transport de persoane cu autocarul a suferit anul acesta. Noi suntem într-o mică scădere. Avem un minus de circa 3-5% faţă de anul trecut, fiindcă în 2016 a fost o avalanşă de curse low cost cu avionul. Şi nu numai din Bucureşti, ci şi din Bacău, din Iaşi, Timişoara, Cluj, Târgu Mureş, Constanţa etc. Noiembrie a fost prima lună în care am crescut, dar per total suntem la minus 3-5%”, a arătat Anastasiu.

Grupului Eurolines România este un holding ce deţine 21 companii, printre care Nova Travel, Touring Europabus Romania şi Touring Rent Auto.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO