ANALIZĂ AUTO

Ford încearcă un al doilea pariu pentru Craiova cu modelul EcoSport, care vine în acelaşi segment cu Dacia Duster. Povestea B-Max s-a terminat după numai cinci ani

26 iul 2017 Autor: Bogdan Alecu

B-Max, primul pariu al americanilor pentru uzina de la Craiova, va fi scos din producţie în septembrie după numai cinci ani în care obiectivele de producţie de 100.000 de unităţi anual nu au fost niciodată atinse.

B-Max a fost unul dintre cele mai discutate automobile din gama Ford la începutul acestui deceniu, a ţinut primele pagini încă din 2010 de când au apărut primele imagini şi detalii şi a fost privit drept modelul care va duce uzina de la Craiova în categoria fabricilor care produc peste 100.000 de maşini.

La şase ani de la prezentarea oficială a conceptului şi la cinci de la lansare, Ford a decis să întrerupă producţia pe fondul scăderii puternice a vânzărilor din segmentul său.

Un automobil poate avea un ciclu de viaţă între 5 şi 10 ani, iar de cele mai multe ori la Ford acesta este de 8 ani, cu un facelift la jumătatea vieţii. Americanii nu au anunţat însă în niciun moment vreun facelift pentru B-Max, singura îmbunătăţire fiind lansarea unei versiuni cu motorul Ecoboost de 1,0 litri şi 140 CP. Mai mult, B-Max a fost primul şi ultimul model de clasă mică fără un montant central între portiere, idee costisitoare care nu a mai fost preluată de niciun alt constructor.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.07.2017

 
Cuvinte cheie:
craiova
, b-max
, ford
, model
, dacia duster
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide