Auto

Salonul Auto de la Frankfurt: Producătorii s-au întrecut în lansări de maşini rapide şi ecologice

Salonul Auto de la Frankfurt

Autor: Bogdan Alecu

11.09.2013, 00:08 385
Aproape 170 de premiere mon­diale s-au prezentat ieri în cadrul celei de-a 65-a ediţii a Salonului Auto de la Frank­furt, cel mai mare eve­ni­ment din industria auto din acest an. Din­tre acestea, peste 70 au reprezentat lansări de noi modele de automobile în special de către constructorii germani, cei care au şi cele mai mari standuri în cadrul salonului.
 
Atenţia publicului s-a axat şi de această dată pe automobilele eficiente, economice prezentate la Frankfurt, dar care de această dată nu mai reprezintă maşini accesibile ca preţ, ci undele avansate din punct de vedere tehnologic cum este cazul modelelor BMW i3 şi i8, primul fiind un automobil electric cu o autonomie de până la 200 km, iar al doilea un model sport, care dispune atât de un motor pe benzină, cât şi de unul electric.
 
Constructorii americani Ford şi General Motors au de această dată o prezenţă mai timidă, mizând acum pe o nouă linie premium, Vignale, în cazul Ford şi pe un concept - Monza - în cel al Opel, care anunţă noua tendinţă în design. De ase­menea, Opel a venit la Frankfurt şi cu noua generaţie a Insignia, modelul său de clasă medie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO