Auto

Toyota România recheamă 165 de maşini în service

Autor: Bogdan Alecu

26.01.2011, 19:20 92

Toyota România, importatorul mărcilor Toyota şi Lexus pe piaţalocală, va lansa o campanie de rechemare pentru 150 de modeleToyota Avensis cu motor de 2,0 litri benzină, şi 15 maşini LexusIS250, potrivit oficialilor companiei. Cele două modele vizate derechemări ar putea avea probleme la sistemul de combustibil, întimp fiind posibile crăpături minore la conducta de benzină.

Anul trecut Toyota România a rechemat 11.835 de maşini cuprivire la una dintre cele mai ample campanii de rechemare.

Potrivit oficialilor companiei, vânzările mărcii nipone nu vorfi influenţate de campaniile de rechemări.

La nivel european Toyota va rechema peste 135.000 de modeleAvensis asamblate în Marea Britanie şi peste 10.000 de modeleLexus, acestea fiind parte a unei campanii care vizează rechemareaa 1,7 milioane de maşini ale grupului nipon la nivel mondial,datorită unei posibile probleme la sistemul de combustibil. Întotal, Toyota a rechemat în service pentru diferite remedieriaproape 18 milioane de automobile din noiembrie 2009.

În total, anul trecut aproape 15.000 de maşini a nouă branduriauto au fost rechemate în total până la finele acestui an potrivitunei analize ZF. Printre aceste mărci se regăsesc mărci "de volum"precum Toyota, Kia sau Renault dar şi Ferrari. Majoritateaproblemelor vizează în primul rând sistemele de frânare şi cel dedirecţie, în timp ce în cazul constructorului italian de maşinisport problema este legată de un material izolator.

Forza Rossa, importatorul Ferrari pe piaţa locală, a rechemat înservice şapte modele Ferrari 458 Italia livrate pe piaţa locală, caparte a unei campanii internaţionale care vizează 1.200 demaşini.

Cea mai amplă campanie de rechemare de pe piaţa locală din 2010aparţine însă constructorului japonez Toyota, cu peste 11.800 demaşini cu posibile probleme la pedala de acceleraţie. La acestea seadaugă şi 38 de maşini Toyota Land Cruiser 150 la care se vaactualiza sistemul de stabilitate al maşinii.

Operaţiuni de rechemare au mai demarat anul acesta şi cei de laOpel pentru SUV-ul Antara în ceea ce priveşte sistemul de direcţie,Peugeot pentru 13 modele 107 fabricat în parteneriat cu cei de laToyota, Nissan pentru 71 de maşini Micra cu posibile probleme laairbagul pasagerului dreapta dar şi în cazul a 446 de SUV-uri VolvoXC90.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO