Bănci și Asigurări

35% conturi goale, cel mai negru scenariu al fondurilor de pensii

21.01.2010, 23:07 31

Cel mai pesimsit scenariu al administratorilor de pensii privatearata ca ponderea clientilor pentru care angajatorii nu platesc infiecare luna contributii la fondurile administrate privat (pilonulII) ar putea urca la 35% din total, fata de 30% in prezent.

"Cred ca majorarea contributiei la 2,5% din salariu (incepand culuna martie, acum este 2% - n. red.) va fi destul de mult atenuatade clientii pentru care nu se platesc lunar contributii. Dacaindisciplina companiilor este tolerata, se va pastra numarul marede conturi nealimentate lunar, iar in cel mai rau caz va creste la35% din total", a declarat Ioan Vreme, directorul general alGenerali Pensii, al treilea administrator de pe piata pensiilorobligatorii, in cadrul unui eveniment organizat de MediaXPRIMM.

In utimul an multe companii s-au confruntat cu problemefinanciare si nu si-au platit contributiile la bugetul asigurarilorsociale, deci nici la fondurile de pensii private. La sfarsitulanului trecut fondurile obligatorii aveau peste 4,9 milioane declienti, iar pentru 1,5 milioane din acestia nu s-au virat panaacum contributii in mod constant, ceea ce le va reduce pensiafinala. "Cred ca in 2010 ponderea acestor conturi va creste usor,la 32-33%", considera Cornelia Coman, presedintele ING Pensii, celmai mare administrator de pe piata. Reprezentantii fondurilor depensii se asteapta ca activele din pilonul II sa ajunga la 1 mld.euro pana la sfarsitul lui 2010, fata de circa 570 mil. euro anultrecut.

"Este un prag psihologic, va da alta dimensiune sistemului depensii private. Ma astept ca somajul sa creasca in continuare inprimul semestru, iar numarul clientilor noi sa fie sub cel de anultrecut", spune Radu Craciun, directorul de investitii al EurekoPensii.

Administratorii spun ca randamentele ar putea sa fie mai micianul acesta, din cauza scaderii dobanzii de politica monetara si aunor corectii asteptate pe piata de capital. Anul trecut fondurilede pilon II au castigat peste 17%, iar cele facultative (pilonulIII) - circa 16%. "Nu cred ca randamentele vor fi la fel de bune cain 2009", sustine Mihai Coca-Cozma, directorul general al AlicoPensii (fosta AIG).

In ceea ce priveste pensiile facultative, o crestere mai rapidaa vanzarilor ar putea avea loc anul viitor, dupa ce 2009 a fostslab din punctul de vedere al vanzarilor.

"Ne dorim sa fie un an de relansare, nu neparat printr-ocrestere a numarului de participanti. Speram ca angajatorii vorprinde acest beneficiu salarial in bugetul pentru anul viitor",afirma Dorin Boboc, directorul de investitii al Allianz-TiriacPensii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO