Bănci și Asigurări

Allianz-Ţiriac şi-a majorat capitalul cu 6,5 mil. euro din câştigul pe anul trecut

Autor: Ciprian Botea

05.09.2010, 23:53 28

Allianz-Ţiriac, companie de asigurări de top controlată degrupul german Allianz şi omul de afaceri Ion Ţiriac, şi-a majoratcapitalul social cu 27,8 milioane de lei (echivalentul a 6,5 mil.euro), la 94,4 milioane de lei prin încorporarea unei părţi dinprofitul obţinut anul trecut.
Prin majorarea aprobată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(CSA) a fost încorporat în capitalul asigurătorului circa 94% dinprofitul net de 29,6 milioane de lei înregistrat în 2009.
"La fel ca în anii prece­denţi, cea mai mare parte a profitului neta fost păstrată în con­turile societăţii în ve­de­rea susţineriiplanurilor de dezvoltare a com­pa­niei", au anunţat reprezentanţiiAllianz. În ultimii cinci ani, capitalurile proprii ale companieiau cres­cut de aproape cinci ori, până la 537 de mi­lioa­ne de leila sfârşitul anului trecut, potrivit acestora.
Allianz-Ţiriac se situa la jumătatea anului pe poziţia a doua întopul companiilor de asigurări, cu prime brute subscrise de 538 demilioane de lei, în scădere cu 20% faţă de perioada similară aanului trecut. Compania a pierdut la sfârşitul lui martie primulloc din clasament, după ani buni în care a fost lider al pieţei deasigurări, pe fondul contracţiei puternice a afecerilor pesegmentele CASCO şi RCA. Asigurările auto reprezintă trei sferturidin portofoliul Allianz.
În contextul scăderii veniturilor, profitul operaţional alcompaniei s-a redus de la 18,3 mil. lei în primele şase luni din2009 la 14,8 milioane de lei în prima jumătate a acestui an.Sectorul de asigurări generale, unde afacerile au scăzut cu 21% înprimul semestru, a contribuit cu 9,8 milioane de lei la profituloperaţional, cu un sfert mai puţin decât în perioada similară aanului trecut.
Allianz-Ţiriac este con­tro­la­tă cu o participaţie de 52% degrupul financiar Allianz New Europe, în timp ce firma VesanioTrading - un offshore al fostului tenisman Ion Ţiriac - deţine44,5% din acţiuni. Restul acţiunilor sunt deţinute de persoanefizice, inclusiv din managemntul companiei.
Compania activează în România şi pe seg­men­tul pensiilor private,prin Allianz-Ţiriac Pensii Private, societate care administrează aldoilea cel mai mare fond de pensii private obligatorii (Pilo­nulII), cu active de 825 de milioane de lei la sfârşitul luniiiulie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO