Bănci și Asigurări

Allianz-Ţiriac, venituri agregate de 1,2 mld.lei în 2017, similare cu cele 2016, şi daune totale achitate de 500 mil.lei

Allianz-Ţiriac, venituri agregate de 1,2 mld.lei în...

Autor: Roxana Rosu

28.02.2018, 14:07 415

Allianz-Ţiriac a înregistrat anul trecut, la nivel agregat (asigurări generale şi asigurări de viaţă & sănătate), venituri de peste 1,2 miliarde de lei, similare cu cele înregistrate lui 2016, iar valoarea totală a daunelor plătite s-a apropiat de 500 milioane lei, în creştere cu aproximativ 60 de milioane de lei.

Din volumul total al despăgubirilor, peste 9 milioane de lei au fost achitaţi în contul celor mai mari cinci daune.

„În 2017, am achitat clienţilor noştri daune ce reprezintă, ca valoare totală, echivalentul venitului mediu pe un an al tuturor locuitorilor unui oraş de dimensiunea oraşului Comarnic, cu circa 11 mii de locuitori. Rolul nostru este să îi degrevăm pe clienţi de o parte dintre grijile legate de finanţele necesare în anumite situaţii de urgenţă, fie de natură medicală, fie legate de locuinţă, maşină sau afacerea proprie.”, a spus Aurel Badea, Director Aria Tehnică Allianz-Ţiriac

Anul trecut, rezerva de daune brute a crescut cu peste 140 de milioane de lei.

Profitul operaţional consolidat din activitatea de asigurări a crescut la finalul anului trecut, cu peste 40 de milioane lei, ajungând la mai mult de 130 de milioane de lei, ca urmare a procesului de eficientizare a costurilor care a impactat rata cheltuielilor la nivel de companie, scăzând-o până la circa 26%.

Cu excepţia segmentului RCA, rata combinată înregistrată la finalul anului trecut se situează la o valoare de sub 100%.

Allianz-Ţiriac Asigurări înregistra, la finalul anului 2017, o rată de solvabilitate de 129%, conform Solvency II.

În ceea ce priveşte activitatea de asigurări generale, subscrierile au atins o valoare totală de peste 1 miliard de lei, similar cu valoarea înregistrată la final de 2016.

Asigurările facultative au fost cele care au susţinut dinamica pozitivă atât pe segmentul asigurărilor auto, cât şi pe segmentul asigurărilor non-auto.

La nivelul segmentului auto, asigurările Casco au înregistrat creşteri ale subscrierilor de peste 12 milioane de lei faţă de valoarea înregistrată la finalul anului 2016, ajungând la peste 400 de milioane de lei. Asigurările RCA au înregistrat, la nivelul primelor brute subscrise, o dinamică negativă ca urmare a scăderii primei medii, în contextul schimbărilor legislative. În contrapartidă, în 2017, comparativ cu 2016, un număr mai mare de clienţi au ales să achiziţioneze asigurări RCA de la Allianz-Ţiriac.

În ceea ce priveşte segmentul non-auto, dinamica pozitivă a fost susţinută de toate liniile de business, asigurările de proprietate şi cele de sănătate contribuind cu cele mai importante venituri în valori absolute.

La nivelul segmentului asigurări de proprietate, subscrierile s-au situat la peste 200 de milioane de lei, cu peste 19 milioane de lei în plus faţă de anul 2016. În 2017, Allianz-Ţiriac a achitat daune pe acest segment de aproape 60 de milioane de lei (mai mult cu peste 66% faţă de 2016), ca urmare a fenomenelor meteo violente din vestul ţării, petrecute în a doua parte a anului.

În linie cu dinamica pieţei, asigurările de sănătate au continuat ritmul pozitiv de creştere. Allianz-Ţiriac a înregistrat, în 2017, o creştere cu peste 20 de milioane de lei a volumului de afaceri, comparativ cu 2016, ajungând la subscrieri de peste 60 de milioane de lei.

Anul trecut, compania a plătit clinicilor partenere/nepartenere şi asiguraţilor peste 29 de milioane de lei, în contul serviciilor prestate de acestea clienţilor beneficiari ai poliţelor de asigurări de sănătate de la Allianz-Ţiriac.

„Rezultatele înregistrate la nivelul acoperirilor achiziţionate de către clienţi reprezintă o dovadă a faptului că oamenii sunt mai preocupaţi în prezent de o evaluare timpurie a stării de sănătate. În egală măsură, datele noastre arată o creştere semnificativă a preferinţei clienţilor în alegerea clauzei de monitorizare a bolilor cronice cu 39pp, pe fondul creşterii incidenţei bolilor cronice la nivel naţional şi internaţional.”, a  mai spus Aurel Badea.

În ceea ce priveşte activitatea de asigurări de viaţă, Allianz-Ţiriac a înregistrat o creştere a volumului de prime cu peste 26 milioane lei faţă de anul 2016, depăşind 140 de milioane de lei.

“Ultimele rezultate financiare publicate la nivel de piaţă arată un trend pozitiv pe segmentul asigurărilor de viaţă. Acelaşi trend pozitiv se reflectă şi în portofoliul Allianz-Ţiriac la finalul anului 2017, dovedind astfel că oamenii încep să îşi prioritizeze, şi din punct de vedere financiar, cele mai importante bogăţii: viaţă şi sănătatea.”

Asigurările unit linked şi cele tradiţionale au fost principalele linii de business care au susţinut rezultatele pozitive.

În 2017, Allianz-Ţiriac a plătit clienţilor despăgubiri sau alte beneficii aferente asigurărilor de viaţă în valoare totală de aproape 21 de milioane de lei, cu aproximativ 1 milion de lei mai mult faţă de 2016.

Compania a achitat în 2017 peste 900 de indemnizaţii de maturitate în contul asigurărilor de viaţă ajunse la final, mai mult decât dublu comparativ cu 2016.

„An de an, ne reafirmăm angajamentul faţă de clienţi prin optimizarea costurilor interne şi consolidarea capitalurilor proprii necesare plăţilor destinate clienţilor pentru diferite situaţii, luându-le astfel o povară de pe umeri. Ne bucură trendul pozitiv înregistrat la nivelul comportamentului clienţilor în ceea ce priveşte reprioritizarea lucrurilor care contează cu adevărat: viaţă, sănătate, locuinţă.În 2018, continuăm să investim în simplificarea modelului de business, în viteza de reacţie şi în echipa Allianz –Tiriac, pentru a oferi experienţe reuşite clienţilor şi partenerilor. Obiectivul principal rămâne acelaşi: dorim să fim prima opţiune în mintea şi în inima clienţilor şi a potenţialilor clienţi. Ne dorim ca aceştia să îşi aleagă partenerul asigurător în deplină cunoştinţă de cauză”, a declarat Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO