Bănci și Asigurări

Asitrans isi schimba numele in EuroIns

23.10.2007, 19:50 55

Asitrans, companie preluata recent de grupul bulgar Eurohold, isi va schimba denumirea in EuroIns, decizia urmand sa fie discutata in cadrul unei adunari generale a actionarilor care va avea loc la sfarsitul lunii noiembrie. EuroIns este numele societatii de asigurare a grupului bulgar.
In cadrul aceleiasi adunari generale, actionarii companiei vor discuta diminuarea numarului de administratori de la sapte la cinci persoane, prin revocarea din functia de membri ai CA a lui Florian Mihut si Gabriel Mirescu, ultimul urmand sa fie numit presedinte fondator al societatii.
Grupul Eurohold a intrat in actionariatul Asitrans la sfarsitul lunii iunie, prin preluarea unui pachet de 75%, cu 12,5 milioane de euro. Din aceasta suma a fost realizata si o majorare de capital de circa 3,7 milioane de euro, capitalul asiguratorului ajungand astfel la 7,4 milioane de euro. Odata cu Asitrans, bulgarii au preluat si societatea Asitrans Leasing, un jucator de mici dimensiuni de pe piata leasingului.
Asiguratorul a incheiat primele noua luni cu afaceri de 19,7 milioane de euro (peste 65 de milioane de lei), in crestere cu 41% fata de aceeasi perioada din 2006. Din totalul primelor brute subscrise, peste 80% provin din asigurari auto (casco si RCA). Profitul brut obtinut in primele noua luni ale anului este de circa 150.000 de euro. Bugetul companiei pentru acest an prevede o cifra de afaceri de 30 de milioane de euro, iar in 2008 Asitrans si-a propus sa ajunga la prime brute subscrise de 50 de milioane de euro.
Intreaga piata a asigurarilor este estimata in acest an la 2,4 miliarde de euro. In 2006, piata asigurarilor a trecut de 1,62 de miliarde de euro. Actionarii Eurohold, noul proprietar al Asitrans, sunt Bulgaria Holding Corporation (70%), o companie controlata de managementul Eurohold, fondul de investitii Firebird Management (6%), Landsbanki Luxemburg (4,2%), EFG Eurobank Greece (1%) sau Bank Austria Creditanstalt (0,8%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO