Bănci și Asigurări

Astra a emis 95.000 de asigurări de sănătate gratuite înainte ca poliţa să fie interzisă de CSA

Astra a emis 95.000 de asigurări de sănătate gratuite înainte ca poliţa să fie interzisă de CSA

Autor: Adrian Dumitrache

19.01.2012, 00:00 240

Astra, companie de asigurări controlată de omul de afaceri Dan Adamescu (desen), a eliminat din poliţa de asigurare Medica Bonus clauza prin care clientul accepta emiterea unei poliţe de asigurare socială de sănătate şi a informat 95.700 de clienţi cu privire la această operaţiune, astfel că CSA a ridicat interdicţia temporară de emitere a poliţei.

Potrivit CSA, în urma unor verificări efectuate la Astra în luna decembrie, echipa de control a constatat că informaţiile cuprinse în poliţă nu sunt redactate într-o formă clară, astfel încât asiguraţii să fie informaţi în mod corect asupra tuturor condiţiilor contractuale. Poliţa Astra Medica Bonus are un tarif de 40 de lei pe an şi acoperă riscul de spitalizare şi intervenţii chirurgicale în cazul unor afecţiuni grave pentru o sumă asigurată de 10.000 de lei pe an. Poliţa era emisă gratuit în primul an de contract.

Din noul contract de asigurare, Astra a eliminat paragraful prin care asiguratul accepta emiterea pe numele său de către Astra a unei poliţe de asigurare socială de sănătate atunci când va fi definitivat cadrul legislativ în materia asigurărilor de sănătate şi compania va fi autorizată să încheie astfel de contracte. Anterior, clientul se obliga să accepte transformarea poliţei Astra Medica Bonus într-o asigurare socială de sănătate, fără a avea posibilitatea să opteze pentru altă companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO