Bănci și Asigurări

Astra vinde la pachet asigurări de viaţă şi de sănătate

Autor: Angela Placinta

12.09.2010, 23:20 67

Astra, cea mai mare companie din piaţa asigurărilor după primulsemestru, încearcă să îşi crească vânzările pe segmentulasigurărilor de viaţă, oferindu-le clienţilor care încheie o astfelde asigurare şi o poliţă de sănătate gratuită, fie pentru ei, fiepentru copiii lor. De asemenea, clienţii beneficiază de o reducerede 10% până la 15% a tarifului pentru asigurarea de sănătate careacoperă întreaga familie. Promoţia se desfăşoară până la sfârşitullunii septembrie. Astra, controlată de omul de afaceri DanAdamescu, s-a dezvoltat în ultimii ani în special pe segmentulasigurărilor generale şi mai puţin pe cel al asiguărărilor deviaţă, care reprezintă doar câteva procente din portofoliul totalal companiei. Primele brute subscrise de Astra în primul semestrudin acest an s-au ridicat la 575 de milioane de lei, în creştere cu40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în careîntreaga piaţă de asigurări scade. Compania a accelerat înprincipal pe segmentul asigurărilor auto RCA (răspundere civilăobligatorie), dar a scăzut uşor pe segmentul Casco şi cel alasigurărilor de locuinţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO