Bănci și Asigurări

Bancherii promoveaza investitiile in fonduri cu ajutorul depozitelor clasice

Bancherii promoveaza investitiile in fonduri cu ajutorul depozitelor clasice

Click pentru imaginea marita

10.10.2006, 19:25 21

Depozitele combinate cu investitii in unitati de fond incep sa prinda teren, in conditiile in care bancherii cauta solutii pentru a-si convinge clientii sa economiseasca mai mult.
Raiffeisen Bank a lansat, in colaborare cu Raiffeisen Asset Management (RAM), un pachet care permite clientilor sa investeasca in unitati de fond, avand acces in paralel la un depozit clasic pe trei luni, cu dobanda fixa.
Astfel, cine investeste cel putin 2.000 de lei in unitati de fond are optiunea de a constitui un depozit in lei pe trei luni, la care Raiffeisen Bank ofera o dobanda fixa de 10% pe an. Suma maxima a depozitului nu poate depasi suma investita in unitati de fond.
Raiffeisen este al doilea jucator dupa Bancpost care lanseaza un astfel de produs in mai putin de doua luni. Ambele grupuri financiare au creat anul acesta societati de asset-management (gestiune a activelor), care opereaza mai multe fonduri de investitii.
Bancpost ofera un pachet asemanator, in cadrul caruia clientul poate plasa 90% din suma intr-un depozit cu dobanda fixa la sase luni, iar 10% in investitii in unitati de fond. Suma minima care trebuie depusa este de 1.000 de lei.
"In perspectiva, pietele noilor state membre ale UE vor ajunge la o pondere importanta a investitiilor in fonduri in totalul activelor financiare ale populatiei, situata in prezent in economiile mature ale UE la aproximativ 30%", a spus Mihai Ion, presedintele RAM. In prezent insa, investitiile in fonduri reprezinta o parte infima din activele populatiei din Romania, mai putin de 1%, ceea ce bancherii traduc prin potential de crestere, odata cu consolidarea increderii in domeniul financiar.
Fondul de actiuni Raiffeisen Prosper a obtinut de la lansarea din iulie un randament de circa 13%. Astfel, cine a investit in urma cu trei luni 2.000 de lei in unitati de fond Raiffeisen Prosper ar fi avut acum un castig de 260 de lei. Celalalt fond, Raiffeisen Benefit, a inregistrat de la lansare o crestere de 7%.
Fondurile Bancpost, lansate la sfarsitul lunii martie, au inregistrat randamente mai slabe. Fondul diversificat Bancpost Active Balanced a inregistrat in cele sase luni de la lansare o crestere de 3,3%. Deci o investitie de 1.000 de lei in acest fond ar fi adus un castig de 33 de lei. Celalalt fond, Bancpost Plus, a avut o crestere de 3,1%.
Odata cu scaderea dobanzilor la depozitele bancare clasice, care au dus si la diminuarea sensibila a apetitului pentru economisire, bancherii au inceput sa caute cai de a oferi deponentilor randamente mai bune, chiar daca in conditiile unor riscuri mai mari. Acum, investitiile in unitati de fond sunt promovate prin imbinarea lor cu plasamente in depozite la care banca se angajeaza sa plateasca o dobanda atractiva.
"Intr-un viitor nu prea indepartat, vom inregistra scaderi ale dobanzilor bancare, precum si cresterea veniturilor populatiei, si tocmai de aceea dorim sa stimulam interesul clientilor pentru alternative de economisire cum sunt fondurile de investitii", a spus Razvan Munteanu, vicepresedintele diviziei Retail a Raiffeisen Bank. Dintre bancile din sistem, BCR, BRD-SocGen, Banca Transilvania si UniCredit mai au in cadrul grupului societati care administreaza fonduri de investitii.
In functie de profilul fondului, investitiile pot merge preponderent in instrumente monetare, in obligatiuni sau in actiuni tranzactionate la Bursa. Castigul potential variaza in functie de profil, dar la fel si riscul investitiei. De altfel, prima parte a anului a fost nefasta pentru fondurile de investitii, care au inregistrat pierderi pe fondul scaderii Bursei. In ultimele luni fondurile au marcat insa castiguri bune, odata cu revenirea Bursei, iar unele au ajuns sa ofere randamente superioare unui plasament bancar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO