Bănci și Asigurări

BCR a renunţat la serviciul de cumpărare de aur de la populaţie

Autor: Liviu Chiru

02.12.2010, 23:42 508

BCR, cea mai mare bancă locală după activeşi singura din sistem care cumpăra aur de la clientelă, a renunţatsă mai ofere acest serviciu, preferând să dezvolte produse deinvestiţii cu randamente legate de evoluţia cotaţiilor aurului,dedicate însă clientelei de top.

Serviciul de cumpărare de aur fusese lansat în decembrie 2004,iar în program au fost incluse la un moment dat 16 sucursale, încadrul cărora funcţionau birouri specializate în evaluareametalului preţios. BCR afişa zilnic cotaţii de cumpărare pentruaurul de 24 de karate. Banca accepta să cumpere aur atât sub formăde lingouri, cât şi prelucrat sub formă de bijuterii, monede sauchiar aur dentar. Pentru evaluarea calităţii aurului erau astfelnecesare o serie de operaţiuni, care au ajuns să fie preacostisitoare. Cele mai recente date publicate de bancă, din 2008,indicau cumpărări de circa o tonă de aur de la clienţi, o parte dinpiesele achiziţionate, cu valoare istorică, fiind păstrate înmuzeul BCR. Banca revindea aurul doar către clienţiinstituţionali.

Acum, banca a ales să se limiteze la a oferi clienţilor deprivate banking soluţii de a paria pe evoluţia cotaţiilor aurului,prin intermediul unor produse structurate - depozite structurate înlei sau certificate cu efect de levier (gold turbo notes).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO