Bănci și Asigurări

BNR: Vrem sa relaxam treptat restrictiile administrative

17.11.2006, 18:31 17

"Incepand cu 1 ianuarie 2007, va trebui sa renuntam treptat la toate restrictiile administrative impuse bancilor si sa ramanem doar cu cele 3 instrumente de politica monetara: sterilizarea lichiditatilor prin operatiuni open market, rezervele minime obligatorii si dobanda de politica monetara", a declarat ieri Napoleon Pop, membru in Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei. Pop a precizat ca eliminarea restrictiilor administrative va fi luata in discutiile Consiliului de Administratie al bancii centrale "atunci cand mersul economiei va face necesara eliminarea lor". In cea mai recenta aparitie publica, guvernatorul Mugur Isarescu a declarat ca orizontul vizat pentru eliminarea acestor restrictii este anul 2009, adica momentul expirarii actualului mandat al CA al bancii centrale. Napoleon Pop a declarat ca, in cele din urma, eliminarea restrictiilor se va traduce prin credite mai ieftine pentru persoanele fizice, dar ca acestea vor rezulta doar din intensificarea concurentei in sistemul bancar, si nu ca efect direct al eliminarii unor restrictii. BNR a facut deja primul pas pe drumul eliminarii acestor restrictii. Saptamana trecuta, sa elimine incepand de la 1 ianuarie 2007 limita de 300% din fondurile proprii impusa bancilor, privind volumul de credite acordate in valuta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO