Bănci și Asigurări

Circa 221.000 de angajaţi au ajuns la „loteria pensiilor“ anul trecut

Autor: Ciprian Botea

19.01.2011, 23:45 34

Fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) au primitanul trecut 221.000 de participanţi prin repartizare aleatorie, cu33% mai puţin decât în 2009, arată datele Comisiei de Supravegherea Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Ponderea angajaţilor noi cuvârsta sub 35 de ani care au ajuns la "loteria pensiilor" a scăzutîn acelaşi timp cu 3,5 puncte procentuale, până la 81,1% dintotalul participanţilor nou-intraţi în sistem în 2010. Numărulclienţilor noi care au aderat voluntar la un fond de pensiiobligatoriu a fost de peste 52.000, cu aproape o mie de persoanemai mult decât în anul anterior. Scăderea numărului persoanelorcare au ajuns la "loteria pensiilor" vine în condiţiile în careadministratorii de fonduri s-au implicat mai activ în atragereaclienţilor noi, dar şi pe fondul unei campanii de informaredesfăşurată de CSSPP începând din octombrie 2010. În continuare,sunt însă foarte puţini angajaţii care ştiu că trebuie să îşialeagă un fond de pensii private în primele patru luni de laobţinerea primului loc de muncă, fond în care se livrează 3% dinveniturile salariale brute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO