Bănci și Asigurări

Clientii Euroasig, firma in faliment, au primit 1,2 mil. euro

16.06.2009, 16:09 45

Clientii Euroasig, companie de asigurari care a intrat in faliment in decembrie anul trecut, au primit pana la sfarsitul lunii mai peste 5,1 milioane de lei (circa 1,2 milioane de euro) de la Fondul de garantare al asiguratilor, administrat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Este vorba despre clientii care trebuia sa primeasca despagubiri de la societatea de asigurari si despre cei carora li s-a returnat prima de asigurare aferenta perioadei ramase de la falimentul companiei pana la expirarea contractului.
Pana la sfarsitul lunii trecute, Fondul a platit despagubiri pentru 771 de dosare de dauna. In perioada urmatoare urmeaza sa se mai efectueze plati pentru 470 de dosare, in suma de peste 1,4 milioane de lei (340.000 de euro). De asemenea, in acest moment alte 337 de dosare asteapta completarea documentatiei pentru a putea primi banii.
Euroasig are in total 6.691 de creditori, iar pana la sfarsitul lunii mai Fondul a primit cereri de plata de la peste 1.800 din acestia. Lista creditorilor este publicata pe site-ul Fondului de garantare. Din total, aproape 1.000 au primit sau au de primit bani pentru daune, iar restul au de recuperat sume platite in avans sub forma primelor de asigurare.
Euroasig, companie cu afaceri de circa 3 milioane de euro in 2007, controlata indirect de omul de afaceri Marian Iancu, a intrat in faliment deoarece actionarul nu a injectat capitalul necesar pentru a-i redresa situatia financiara.
Compania este detinuta de firme din grupul Balkan Petroleum. Inainte de a intra in faliment, s-au purtat negocieri pentru vanzarea Euroasig, printre investitorii interesati numarandu-se fondul Broadhurst si Grawe Asigurari, insa nu s-a putut realiza nicio tranzactie deoarece actiunile proprietarului companiei se aflau sub sechestru asigurator.
Euroasig a fost infiintata in 2000, activa in domeniul asigurarilor generale si avea un capital social de circa 2 milioane de euro.
Primul faliment din asigurari a fost cel al societatii Grup As, in 2003, urmat de cele ale companiilor ADAS si Metropol, in acelasi an.
De atunci, mai multe companii de asigurari au avut probleme financiare, dar niciuna nu a ajuns la faliment.
Cele mai mari probleme le-a avut Ardaf in 2006, cand a inregistrat pierderi de circa 35 de milioane de euro. La Euroasig problemele au inceput in vara lui 2007, cand compania a platit un avans de un milion de dolari pentru constructia unui sediu nou catre o companie din grupul sau de actionari. Constructia nu a fost finalizata la timp, iar investitia nu a putut fi valorificata, ceea ce a dus la mari probleme de lichiditati.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO