Bănci și Asigurări

Comisia Europeană: O bancă mică din România a intrat cu solvabilitatea sub 9%

Comisia Europeană: O bancă mică din România a intrat cu solvabilitatea sub 9%

Autor: Razvan Voican

22.12.2011, 16:28 3402

O bancă mică din România a înregistrat la nivelul lunii septembrie o rată de solvabilitate mai mică de 9%, menţionează Comisia Europeană în ultimul raport de evaluare aferent acordului de tip preventiv. Situaţia reprezintă un semnal de alarmă pentru instituţia de credit în cauză în condiţiile în care BNR recomandă de la începutul crizei un prag minim al solvabilităţii de 10% pentru toate băncile de pe piaţă şi de obicei solicită acţionarilor unei bănci să vină cu capital suplimentar atunci când apar semnale de deteriorare din cauza creşterii pierderilor din credite neperformante. Mai bine de jumătate din bănci au avut pierderi la nouă luni.

Evident, Comisia nu divulgă numele băncii respective, însă existenţa acesteia cu o solvabilitate între 8 şi 9% apărea şi într-un grafic prezentat recent de Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR.

Pragul minim reglementat de solvabilitate este de 8%, dar cu excepţia acelei bănci mici, toate băncile din România se situau la sfârşitul lunii septembrie peste pragul de 10% indicat de BNR din considerente de prudenţialitate. BNR insistă în toate mesajele publice pe ideea că băncile sunt bine capitalizate, inclusiv filialele de grupuri elene.

Totuşi, Comisia Europeană notează că rata Tier 1 a fondurilor proprii pe sistemul bancar a scăzut în septembrie la 12,9%, faţă de 13,6% la nivelul lunii iunie 2011.

"Băncile va trebui să se descurce cu presiuni în creştere asupra ratelor de solvabilitate şi ca urmare ar putea avea nevoie să-şi întărească şi mai mult bufferele de capital şi, în unele cazuri, să analizeze posibilitatea reducerii portofoliilor de active cu risc", scriu experţii Comisiei în raportul menţionat.

Cinteză afirma recent că scăderea raportului de solvabilitate din trimestrul al treilea, până la circa 13,5% pe sistem, nu a fost atât de mare pe cât a fost creşterea creditelor neperformante, fiind compensată de majorările de fonduri proprii ale mai multor bănci. El estimează că indicele de solvabilitate va continua să scadă, iar anul viitor se va stabiliza în jurul a 12% pentru că şeful supravegherii din BNR se aşteaptă la noi majorări de fonduri proprii care să compenseze creşterea neperformantelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO