Bănci și Asigurări

Cresterea creditului de consum a incetinit in septembrie

20.11.2007, 15:58 8


Creditul de consum a incetinit sensibil in septembrie, ritmul lunar de crestere coborand la 5,5%, dupa saltul record din luna precedenta.
In august, spun bancherii, se simtise impactul trecerii la norme proprii de creditare pentru majoritatea jucatorilor de top. In conditiile in care multi clienti amanasera in primavara contractarea unui credit, asteptand relaxarea conditiilor, ultimele doua luni de vara au adus o crestere importanta a cererii.
La sfarsitul lui septembrie, soldul creditului de consum ajunsese la 47,3 miliarde de lei (echivalentul a 14,1 mld. euro). Desi pasul din septembrie a fost mai mic decat cel precedent, ritmul anualizat de crestere a continuat sa accelereze, urcand la aproape 69%.
Creditul in lei a reusit sa creasca in prima luna de toamna cu circa 3%, ajungand la 29 de miliarde de lei (8,6 mld. euro). Totusi, ritmul anualizat a continuat sa coboare, pana la 44%, in conditiile in care in toamna trecuta finantarile in lei inregistrau cresteri sustinute.
Finantarile in valuta au incetinit sensibil in septembrie, ritmul de crestere coborand de la 15% la 9%. Soldul acestor finantari a urcat la echivalentul a 18,3 miliarde de lei (5,4 mld. euro) la sfarsitul lui septembrie.
Bancherii, inclusiv BNR, anticipau de altfel o temperare a cererii de credite in valuta, in conditiile in care cursul s-a depreciat semnificativ in toamna. La sfarsitul lui septembrie, euro urcase cu 7,7% in fata leului de la minimul inregistrat la inceputul lui iulie. Deprecierea leului a continuat de altfel pe parcursul toamnei, astfel ca, in prezent, euro marcheaza un castig de circa 11% in fata leului.
Aprecierea euro se traduce direct in cresterea ratelor exprimate in lei, astfel ca pentru cei care realizeaza venituri in lei, plata ratelor devine mai dificila.
BNR mizeaza pe deprecierea leului pentru a tempera setea de credite in valuta, in conditiile in care aceasta ramane una dintre putinele cai de a tempera apetitul tot mai puternic pentru astfel de finantari.
La sfarsitul lui septembrie, ritmul anualizat de crestere a creditului de consum in valuta accelerase la un nivel de 131%.
Oficialii bancii centrale au acceptat recent ca expunerile in euro in cazul creditelor pe termene lungi (cum sunt cele ipotecare) nu sunt atat de riscante, avand in vedere ca in cea mai mare parte a perioadei de rambursare clientii vor obtine si venituri in euro.
In schimb, autoritatea monetara nu priveste cu ochi buni cresterea ponderii euro in structura creditelor de consum. La septembrie, finantarile in euro reprezentau aproape 39% din totalul creditului de consum, fata de 28%, in urma cu un an.
Pe de alta parte, statistica BNR este distorsionata de includerea in categoria creditelor de consum a imprumuturilor de nevoi personale garantate cu ipoteca. Aceste credite (denumite si home equity) sunt acordate in conditii comparabile cu cele imobiliare, fiind folosite in multe cazuri chiar pentru investitii imobiliare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO