Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineaţă

Autor: Stefan Musgociu

05.07.2013, 10:28 333

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4380 - 4,4400 lei, respectiv cu 0,55 bani peste nivelurile de joi, din jurul orei 16:30, de 4,4325 - 4,4345 lei/euro.

Ulterior, cursul a fluctuat nesemnificativ, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, iar la scurt timp după ora 10:00, euro era cotat tot la 4,4380 - 4,4400 lei. Astfel, leul este în scădere cu 0,1% în raport cu euro.

În acelaşi timp, zlotul şi forintul sunt în scădere cu peste 0,2%, după ce joi au urcat cu până la 1%, în urma anunţului preşedintelui Băncii Centrale Europene Mario Draghi că instituţia va menţine sau va reduce dobânzile "o perioadă prelungită de timp".

Cursul de referinţă anunţat joi de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu aproape 1 ban, la 4,4420 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare.

Pentru dolarul american, banca centrală a publicat joi un curs de 3,4165 lei/dolar, cu 1,72 bani sub ziua anterioară, când rata de schimb a fost de 3,4337 lei/dolar.

Leul s-a întărit şi în raport cu francul elveţian, cursul de schimb coborând de la 3,6180 lei/franc la 3,6048 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 4,75% - 5,25% pe an, după ce joi au fost la 4,55% - 5,05% pe an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO