Bănci și Asigurări

Daca am bani, rambursez anticipat creditul sau nu?

21.07.2008, 14:22 72

Cand ai un credit si ajungi sa ai suficienti bani cat sa il rambursezi anticipat, decizia de a face acest pas trebuie sa ia in calcul si posibilitatile diferite de a utiliza aceste fonduri. Dar cand este preferabil sa inchizi creditul si ce optiuni mai sunt?
Sa luam cazul unui client care a contractat un credit in valoare de 10.000 de euro pe o perioada de 10 ani, cu o dobanda anuala efectiva (DAE) de 14%. Presupunem ca dupa doi ani, clientul mai are de platit aproximativ 9.000 de euro, a facut rost de suma si se decide sa ramburseze creditul in avans.
Dar daca investirea celor 9.000 de euro pe care ii are clientul i-ar aduce un profit considerabil, astfel ca in loc sa ii restituie la banca, clientul i-ar putea fructifica?
In primul rand, trebuie inteles cum functioneaza un credit si de ce dupa doi ani, timp in care clientul a platit peste 3.000 de euro la banca, suma pe care o mai are de platit e doar cu 1.000 de euro mai mica decat imprumutul. In primii ani ai creditului, rata cuprinde intr-o masura mai mare comisioanele si dobanda, partea de principal fiind mai mica.
Calculele realizate de ZF arata ca un credit rambursat in avans aduce economii reale contractantului. Chiar daca comisionul de rambursare variaza intre 2% si 5% din soldul creditului, este mai rentabila rambursarea creditului, intrucat clientul economiseste comisioanele incluse in rata lunara pe care le-ar fi platit in continuare pana la finalul creditului.
Astfel, in cazul analizat, in care clientul se duce la banca dupa doi ani sa achite integral datoria, sunt economisiti peste 4.000 de euro reprezentand comisioanele care ar fi fost platite in urmatorii opt ani, pana la scadenta.
Decizia de a investi banii, cei 9.000 de euro de care clientul a facut rost dupa doi ani, in loc de a-si achita datoria la banca, ar trebui sa aduca un profit de peste 4.000 de euro, pentru a-si acoperi macar costul continuarii creditului. Asta ar insemna un randament anual de peste 5,5% la suma de 9.000 de euro, net de orice alt cost al investirii banilor.
Randamentul de 5,5% ar insemna acelasi castig de 4.000 de euro ca in cazul in care creditul ar fi rambursat, insa optiunea de a investi presupune asumarea riscului de a inregistra pierderi. De aici concluzia ca nu se merita ca fondul disponibil sa fie investit, decat cu un randament real mai mare de 5,5%.
Un bancher ar spune ca randamentul anual ar trebui sa fie cu cateva procente mai mare, un broker la bursa ar spune ca pentru a fi multumit, clientul ar trebui sa obtina un randament de 20% pe an, un consultant imobiliar care inca mai crede in piata din Romania ar spune ca 30% e un randament acceptabil, iar un om de afaceri ar spune ca fara sa fie mai bogat cu 40% pe an nici nu se complica.
Raspunsul la intrebarea din titlu se rezuma la faptul ca trebuie luat in calcul costul de oportunitate al comisioanelor si ca de la un risc practic zero - aferent rambursarii creditului, trebuie asumat un risc mai mare pentru a avea castiguri.
Lucrurile nu stau asa simplu, din moment ce trebuie luate in considerare si evolutiile pe termen lung ale dobanzilor, ale cursului de schimb, a bursei, si de ce nu, a economiei in ansamblu. Daca 9.000 de euro nu justifica o analiza atat de riguroasa atunci cand se mai adauga un zero in coada, chiar daca lucrurile stau fundamental la fel, trebuie luate in considerare toate posibilitatile, calculele si tendintele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO