Bănci și Asigurări

Fara Banca Nationala, bancile s-ar ineca de atatia lei

21.09.2005, 17:43 15

Bancile comerciale au plasat in august in facilitatea de depozit a BNR ceva mai mult de sase miliarde de lei noi (1,7 miliarde de euro), de aproape 35 de ori mai mult decat in iulie.

Apetitul pentru plasamente la facilitatea de depozit oferita de BNR a fost reaprins dupa ce banca centrala a renuntat la inceputul lui august sa mai sterilizeze in intregime excesul de lei de pe piata monetara.

Pe fondul supralichiditatii, dobanzile s-au prabusit rapid pana la 2%-4% pe an la depozitele pe o zi. In aceste conditii, facilitatea de depozit over-night (pe o zi), la care BNR remunereaza in prezent o dobanda de 4% pe an, reprezinta o alternativa atractiva.

Volumul din august este al doilea ca marime dupa cel inregistrat in ianuarie, cand bancile au plasat in facilitatea de depozit 8,7 miliarde de lei (aproximativ 2,3 miliarde de euro). In primele luni ale anului BNR a permis mentinerea unui exces de lichiditate pe piata monetara pentru a forta scaderea dobanzilor la depozitele in lei si consecutiv a diferentialului fata de cele de pe pietele internationale, in pregatirea etapei de liberalizare a contului de capital.

Din aprilie, cand banca centrala a revenit la sterilizarea aproape in intregime a excesului de lei, sumele plasate in facilitatea de depozit s-au diminuat sensibil, ajungand de ordinul milioanelor de lei noi.

Tot in aprilie BNR a decis si micsorarea dobanzii oferite la aceste plasamente, de la 5% la 4% pe an.

Dobanzile practicate de BNR la facilitatea de credit, respectiv la cea de depozit, ar trebui sa marcheze limitele benzii in care dobanzile pot varia pe piata monetara. La facilitatea de credit pe o zi BNR practica o dobanda de 20% pe an (incepand din aprilie).

Excesul greu de lei a impins insa dobanzile pana spre 2% pe an, in conditiile in care majoritatea bancilor din sistem au in trezorerii lei pe care nu ii pot plasa.

BNR si-a propus ca, prin reducerea volumelor sterilizate, sa forteze bancile comerciale sa plaseze mai multi lei in credite acordate clientelei, echilibrand astfel balanta cu finantarile in valuta, care au ajuns sa detina o pondere ingrijoratoare.

Cresterea concurentei pe segmentul creditarii in lei ar trebui sa puna presiune in sensul scaderii pe dobanzile la imprumuturile in lei. Pana acum insa, bancile s-au limitat la a micsora dobanzile platite la depozitele in lei, de vreme ce nu mai au cum sa plaseze avantajos aceste resurse.

La creditele in lei ramane de vazut cat de mult vor scadea dobanzile, dupa restrictionarea finantarilor in valuta.

Bancherii spun insa ca este practic imposibil sa plasezi in credite un exces de lei estimat la echivalentul a patru-cinci miliarde de euro intr-un termen scurt. Numai la ultima licitatie pentru vanzarea de certificate de depozit, bancile au lansat oferte de cumparare in valoare de aproape 12 miliarde de lei (3,4 miliarde de euro). Potrivit datelor BNR, la sfarsitul lui iulie creditele acordate populatiei totalizau 16,5 miliarde de lei (aproape 5 miliarde de euro).

In august, banca centrala avea in stoc depozite la o luna (principalul instrument folosit la sterilizarea pietei) in valoare de 13,7 miliarde de lei (aproape 4 miliarde de euro), in scadere cu 7% fata de iulie. Acesta este cel mai scazut nivel atins de soldul depozitelor pe o luna de la inceputul anului.

Dobanda medie la depozitele aflate in sold a crescut usor in august, dupa ce BNR a decis unificarea dobanzii de politica monetara cu cea folosita la operatiunile de sterilizare la nivelul de 8,25% pe an. De la sfarsitul lui august banca centrala nu a mai atras insa depozite la scadenta de o luna.

De altfel, la licitatia organizata saptamana trecuta pentru vanzarea de certificate de depozit BNR a acceptat o dobanda maxima de 7% pe an. Dealerii spun ca, cel putin teoretic, aceasta inseamna ca am putea sa vedem reduceri ale dobanzii de interventie in lunile urmatoare. Pe de alta parte, bancile s-au grabit sa plaseze fonduri chiar si in aceste conditii, dobanda medie la care certificatele au fost vandute coborand pana la 6,59%. Aceasta este insa sensibil mai buna decat cea oferita la facilitatea de depozit. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO