Bănci și Asigurări

Finantele accepta randamente de 9% pe sase luni

10.01.2008, 17:37 16

Ministerul Economiei si Finantelor a acceptat ieri sa plateasca o dobanda maxima de 9% pe an pentru a imprumuta lei pe sase luni. Trezoreria a plasat integral pe piata interbancara o emisiune de certificate cu scandenta la sase luni in valoare de un miliard de lei (circa 275 de milioane de euro), la un randament mediu de 8,76% pe an. La licitatia precedenta, organizata in noiembrie, statul acceptase sa plateasca o dobanda maxima de 8% pe an pentru scadenta de sase luni. Bancile au cerut randamente mai mari pentru plasamentele la acest termen, in conditiile in care majoritatea analistilor anticipeaza noi cresteri ale dobanzii la leu, pe fondul deteriorarii indicatorilor economici. La ultimele licitatii de anul trecut, statul nu a acceptat sa plateasca randamente peste nivelul dobanzii de politica monetara. La inceputul saptamanii BNR a ridicat dobanda cheie cu jumatate de punct procentual, pana la 8% pe an, insa piata vede probabila cel putin inca o majorare cu 0,5 puncte procentuale, in viitorul apropiat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO