Bănci și Asigurări

Fondurile de pensii au câştigat 23 mil. euro din investiţii în trim. III

Autor: Ciprian Botea

11.11.2010, 23:05 14

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obţinutîn trimestrul al treilea 101 mil. lei (circa 23,5 mil. euro) dinadministrarea activelor participanţilor, după ce în perioadaaprilie-iunie au înregistrat o pierdere de 2,6 milioane de lei,potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemuluide Pensii Private (CSSPP).

În ciuda revenirii pe plus, câştigul din trimestrul III esteînsă de aproape 2,3 ori mai mic decât cel înregistrat în primeletrei luni din 2010, de 230 de milioane de lei. Întregul câştig dininvestiţii este transferat participanţilor, deoarece, potrivitlegii, singura sursă de venit a administratorilor fondurilor depensii este comisionul de 2,5% aplicat la valoarea contribu§ţiilorbrute.

Randamentul pozitiv obţinut de fondurile de pensii în trimestrultrei a compensat scăderea contribuţiilor brute la 404 milioane delei, comparativ cu un nivel de 415 milioane de lei în trimestruldoi. Nivelul contribuţiilor a intrat pe o tendinţă de scădereîncepând din luna mai ca urmare a scăderii salariului mediu peeconomie, arată o analiză a CSSPP.

Nici creşterea cu 3,5% a numărului participanţilor pe parcursulacestui an şi nici creşterea uşoară a numărului conturilor activenu au fost suficiente pentru a susţine creşterea primelor bruteîncasate lunar. Activele totale administrate de fondurile de pensiiobligatorii au ajuns la 4,18 mld. lei (circa 980 mil. euro) înseptembrie, reprezentând 0,82% din PIB. Analiştii CSSPP se aşteaptăca până la sfârşitul anului valoarea activelor din Pilonul II sădepăşească 4,6 miliarde de lei.

La sfârşitul lui septembrie, activele fondurilor de pensii erauinvestite în proporţie de 57% în titluri de stat. Aproape 11% dinactive erau investite în acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO