Bănci și Asigurări

Fondurile de pensii obligatorii au inceput sa investeasca primele contributii ale clientilor

Fondurile de pensii obligatorii au inceput sa investeasca primele contributii ale clientilor

Click pentru imaginea marita

27.05.2008, 20:09 16

Fondurile de pensii obligatorii au inceput sa investeasca primele contributii pe care le-au incasat de la clienti saptamana trecuta, in valoare totala de peste 24,1 milioane de euro (88,2 milioane de lei). Acesti bani vor fi plasati in actiuni listate la Bursa, obligatiuni, depozite bancare, titluri de stat si alte instrumente financiare.
Aceasta este prima luna cand banii de pensie sunt investiti in diferite instrumente pentru a aduce randament, fiecare angajat care a aderat la un fond fiind proprietarul banilor sai, in conditiile in care pana acum contributiile platite statului pentru asigurari sociale erau utilizate imediat pentru pensionarii actuali.
"Din data de 20 mai (ziua in care fondurile de pensii au incasat primele contributii - n.r.) am inceput investitiile si incercam sa ne pastram structura de portofoliu din prospect. Deocamdata, nefiind foarte multi bani, nu exista vreo criza de instrumente in care sa investim, in afara titlurilor de stat, care sunt acum problema pietei pensiilor", afirma Ioan Vreme, directorul general al Generali Fond de Pensii, al treilea jucator de pe aceasta piata.
Din banii colectati de fondurile de pensii la inceputul saptamanii trecute, circa 10-20% vor fi folositi pentru achizitia de actiuni listate la Bursa. Fondul de pensii administrat de Aviva, de exemplu, a plasat deja 20% din sumele incasate, adica peste 320.000 de euro, in titluri listate pe piata de capital.
"Toate fondurile au facut deja primele plasamente din contributiile pe care le-au incasat. Pe data de 21, noi am intrat si pe piata de capital, iar acum avem o expunere de 20% pe actiuni listate. Este vorba de actiuni lichide, cateva SIF-uri si unele titluri care nu fac parte din indicele BET (care urmareste cele mai lichide companii listate la Bursa - n.r.). Urmarim piata si zilele acestea vom mai cumpara", spune Eugen Voicu, directorul general al Aviva Fond de Pensii, a cincea companie din piata pensiilor obligatorii.
Pe de alta parte, directorul general al ING Fond de Pensii, Radu Vasilescu, este de parere ca acum nu este un moment potrivit pentru a investi pe Bursa. "Eu as sta departe de Bursa, pentru ca in perioada de vara businessul este foarte slab. Ne vom prevala, in schimb, de derogarea adoptata recent de Comisia de Pensii, care ne permite sa investim mai mult in depozite bancare", explica Vasilescu.
Administratorii de pensii spun ca plasamentele lor nu vor influenta piata de capital, din cauza faptului ca valoarea acestora este inca la un nivel redus. Pe de alta parte, ei asteapta dezvoltarea Bursei, pentru a avea mai multe posibilitati de investitii.
"Fondurile de pensii vor ajuta dezvoltarea Bursei, insa si statul trebuie sa contribuie la acest lucru. In Polonia, de exemplu, statul a grabit privatizarea unor companii. Pana la urma, toate fondurile se vor bate pe aceleasi actiuni", considera Mihai Coca-Cozma, directorul general al AIG Fond de Pensii, al patrulea jucator din sistem.
Fondurile de pensii obligatorii au in prezent peste 4,15 milioane de participanti, din care peste 961.000, adica 23,1% din total, au conturile goale, ceea ce inseamna ca angajatorii nu le-au virat contributiile de asigurari sociale de stat.
Potrivit datelor Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, contributia medie pe participant este de 7,55 euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO