Bănci și Asigurări

Francul elveţian urcă la maximul ultimelor trei săptămâni, la cursul BNR

Autor: Stefan Musgociu

02.09.2011, 15:00 549

Cursul de referinţă leu/franc elveţian anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 10,97 bani, la 3,8156 unităţi, iar rata oficială leu/euro a urcat cu 1,12 bani, la 4,2418 lei/euro, leul înregistrând, astfel, a treia zi consecutivă de depreciere în faţa celor două valute.

Banca centrală a publicat joi o paritate leu/franc de 3,7059 lei/franc, în creştere cu peste 10 bani faţă de nivelul de miercuri. În ultimele trei zile, rata de schimb a urcat cu 24,27 bani, de la 3,5729 lei/franc.

Deprecierea leului a fost determinată indirect de întărirea francului în raport cu euro, întrucât temerile investitorilor privind economia i-au determinat pe aceştia să se orienteze din nou către active considerate sigure. Francul este perceput de regulă ca o monedă mai sigură decât euro, iar când aversiunea la risc a investitorilor este în creştere, aceştia se refugiază în plasamente precum francul elveţian, aurul sau yenul japonez.

BNR calculează cursul leu/franc elveţian în funcţie de cotaţiile leu/euro şi euro/franc.

Leul a scăzut şi în faţa euro, pentru a treia zi consecutiv, după ce joi BNR a anunţat o paritate de 4,2306 lei/euro, în creştere cu 0,78 bani. Cursul a urcat în ultimele trei sesiuni cu aproape 2 bani, de la 4,2219 lei/euro.

Moneda naţională s-a depreciat vineri şi în raport cu dolarul, cursul de schimb urcând cu 1,64 bani, la 2,9764 lei/dolar, după ce joi dolarul a fost cotat la 2,96 lei. În raport cu dolarul, leul s-a depreciat vineri pentru a doua zi consecutiv.

Primele transferuri din şedinţa interbancară de vineri au fost efectuate la 4,2370 lei/euro, uşor peste ultimele cotaţii de la finalul zilei precedente, de 4,2330 - 4,2350 lei/euro.

Paritatea a scăzut pentru scurt timp la 4,2295 - 4,2305 lei/euro, după care a revenit spre nivelul de la deschidere, într-o piaţă liniştită şi cu volume reduse de valută tranzacţionată. Până la mijlocul şedinţei, cotaţiile au urcat treptat peste 4,2400 lei/euro, iar punctul maxim a fost atins în jurul orei 12:30, când transferurile au fost efectuate la 4,2445 lei/euro.

La puţin timp după ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat la 4,2405 - 4,2425 lei, respectiv cu 0,75 bani peste închiderea de joi.

"Piaţa are o lichiditate foarte redusă, iar singurele deal-uri care se fac sunt pentru clienţii comerciali. În rest, jucătorii nu sunt interesaţi să speculeze pe cursul leu/euro. Ar trebui să fii oarecum nebun să speculezi pe o paritate mai riscantă cum este leu/euro, în condiţiile în care în următoarele săptămâni urmează şedinţa de politică monetară a Fed, în care se va decide dacă se iau noi măsuri pentru stimularea masei monetare, dar şi o decizie a Curţii Constituţionale din Germania asupra participării Germaniei la fondul de salvare a statelor cu probleme din zona euro. Astfel de decizii de pe plan extern pot duce la mişcări la nivel internaţional şi îţi asumi un risc foarte mare când intri pe o poziţie", a afirmat un dealer.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, forintul şi zlotul se depreciau cu 0,5% şi, respectiv, cu 0,7%, iar leul era în scădere cu peste 0,2%.

Dobânzile practicate vineri de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au scăzut uşor, la 5,32% - 5,82%, după ce joi au fost de 5,62% - 6,12%. Totodată, au coborât şi randamentele afişate pentru sumele atrase pe termen de o săptămână, de la 5,67% - 6,17%, la 5,39% - 5,89%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO