Bănci și Asigurări

Grecii de la NBG se anunta ca favoriti in cursa pentru CEC

Grecii de la NBG se anunta ca favoriti in cursa pentru CEC

Seful OTP, unul dintre cei doi finalisti, crede ca statul asteapta inca un pret nerealist pentru CEC

04.09.2006, 19:35 18

Alegerea castigatorului CEC are sanse sa se incheie pana la sfarsitul acestei luni, iar favoriti in cursa se anunta grecii de la NBG, care ar putea pune pe masa mai multi bani decat ungurii de la OTP, dupa cum indica informatiile aparute pe piata in ultima saptamana.
Comisia de privatizare ar putea sa stabileasca un nou termen pentru depunerea ofertelor finale imbunatatite pentru cel tarziu 25 septembrie (fata de 31 august, initial), in conditiile in care pana vinerea aceasta va fi gata auditul rezultatelor financiare ale CEC pe primul semestru, sustin surse apropiate procesului, citate de Mediafax.
"KPMG va transmite auditul cel tarziu vinerea viitoare (8 septembrie - n.r.). Dupa acest moment, se va trimite Guvernului forma finala a contractului de privatizare, iar actul aprobat de Executiv va fi inaintat celor doi competitori", au explicat sursele citate de Mediafax.
Cel mai probabil, contractul de privatizare va fi discutat in sedinta de guvern din saptamana 10-15 septembrie.
Cei doi finalisti, National Bank of Greece si OTP Ungaria, vor avea la dispozitie, potrivit strategiei de privatizare, un interval de opt zile de la primirea ultimelor documente pentru a depune ofertele finale imbunatatite.
In alta ordine de idei, o analiza recenta a Credit Suisse arata ca este probabil ca oferta finala a National Bank of Greece sa o depaseasca pe cea a ungurilor de la OTP.
"NBG a anuntat ca va cauta sa rascumpere actiunile noi emise in exces in cazul in care nu va reusi sa castige cursa pentru CEC. Aceasta mareste probabilitatea ca NBG sa ofere mai mult decat OTP", a declarat Hugo Swann, de la Credit Suisse, citat de publicatia online "portofolio.hu".
Aceste aprecieri vin dupa ce in urma cu o saptamana, presedintele OTP Bank, Sandor Csanyi,
si-a exprimat indoielile privind finalizarea privatizarii CEC in perioada urmatoare. Csanyi a spus atunci, citat de "portofolio.hu", ca exista inca o diferenta semnificativa intre valoarea reala a bancii si pretul pe care Guvernul roman se asteapta sa il incaseze. De altfel, OTP a continuat sa investeasca in filiala pe care o detine deja pe piata locala, aducand in iunie si iulie inca 50 de milioane de euro la capital. Tot saptamana trecuta, maghiarii au mai semnat un acord pentru preluarea unei banci din Muntenegru, contra sumei de 105 milioane de euro, tranzactia urmand sa se finalizeze la sfarsitul anului.
Si NBG este prezenta pe piata locala prin filiala sa, Banca Romaneasca. Grecii au operat anul trecut majorari masive ale capitalului acesteia, iar in urma investitiilor activele bancii si-au accelerat cresterea. Oficialii Bancii Romanesti estimeaza ca activele vor ajunge la un miliard de euro la sfarsitul anului. Grecii au spus la inceputul privatizarii CEC ca vor plati un pret "corect", in conditiile in care sunt deja prezenti pe piata locala, spre deosebire de alti competitori, care ar putea sa ofere o prima pentru a intra in sistemul bancar romanesc. In conditiile in care procesul s-a prelungit atat de mult, statul nu a mai primit oferte angajante decat de la trei competitori, toti deja prezenti pe piata. Alaturi de cei doi finalisti, Raiffeisen a mai depus o oferta finala angajanta, insa nu a fost selectata sa participe in ultima faza.
Ultima etapa a procesului de privatizare presupune doar criterii financiare, pretul fiind elementul exclusiv de departajare a ofertantilor.
Potrivit unor surse bancare, in cadrul ofertelor angajante finale neimbunatatite depuse in iulie, NBG ar fi inaintat o suma de peste 500 de milioane de euro, in timp ce OTP a avut o oferta mai mica, dar peste 450 de milioane de euro.
In iulie, Sebastian Vladescu, seful Comisiei de privatizare a CEC, a spus ca termenul pentru depunerea ofertelor finale imbunatatite este 31 august. Cu putin inainte de expirarea sa, autoritatile au anuntat insa ca procedura ar putea fi amanata, intrucat cei doi ofertanti au solicitat un audit al rezultatelor CEC pe primele sase luni conform standardelor internationale.
Potrivit datelor publicate, CEC a avut un profit pe primul semestru de 17,6 milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro), in timp ce activele au urcat cu 7,1%, pana la putin peste 6 miliarde de lei (1,68 mld. euro).
Statul vinde 69,9% din actiuni, pachet in care este inclusa si cota de 9,9% care, potrivit legii, revine Fondului Proprietatea, a carei contravaloare va fi transferata Fondului dupa vanzare.
Un pachet de 5% din actiuni va fi vandut salariatilor CEC si pensionarilor cu ultimul loc de munca la institutia de credit.
Actiunile ramase in portofoliul statului dupa finalizarea privatizarii vor fi vandute, partial sau in intregime, prin oferta publica pe piata interna si/sau externa de capital, inclusiv catre actionarii existenti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO