Bănci și Asigurări

Guvernul cere bancherilor să continue „Prima casă“ la aceleaşi costuri, dar cu garanţii la jumătate

Bancherii au trei luni la dispoziţie să hotărască dacă vor săparticipe în continuare la programul "Prima casă", în condiţiile încare Guvernul le propune să mute jumătate din garanţiile utilizatepână acum pentru a acoperi creditele pe care ar urma să le vândă,iar condiţiile de cost şi avans să rămână aceleaşi.

Totodată, Guvernul a decis în şedinţa de ieri să permităparticiparea în program şi a per­soanelor care deţin deja o casă cuo suprafaţă de cel mult 50 de metri pătraţi, precum şi a clienţilorcare au trecut de 35 de ani.

"Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a participa la acestprogram, iar regula va fi "primul venit, primul servit". Întrebănci va fi posibil transferul portofoliului de garanţii", a spuspremierul Emil Boc după şedinţa de guvern de ieri.

Practic, Guvernul nu doreşte să mai aloce garanţii suplimentare,faţă de plafonul utilizat până acum de 1,5 miliarde de euro. Înschimb, bancherii ar trebui să accepte ca pentru creditele dejavândute în "Prima casă" să fie redusă garanţia la jumătate.Plafonul astfel eliberat ar putea fi folosit pentru a acoperi totîn proporţie de 50% credite pe care ar urma să le vândă în cadrulprogramului.

Guvernul cere ca în continuare să fie păstrate cerinţele pentruun avans de minim 5%, iar costurile să se încadreze în aceleaşiplafoane - Euribor la trei luni plus cel mult 4 puncte la euro,respectiv Robor la trei luni plus cel mult 2,5 puncte la lei.

Bancherii privesc însă cu rezervă aceste propuneri.

"Există o cerere constantă pe piaţă pentru creditele «Primacasă». Dar dacă se schimbă profilul de risc, reglementările privindadec­varea capitalului îţi cer să modifici ceva - ori preţul, orialţi parametri, cum ar fi avansul", comentează Laszlo Diosi, şefulOTP Bank, un jucător de talie medie. Banca a participat la toateediţiile de până acum ale programului "Prima casă", dar cu plafoanereduse de garanţii.

Steven van Groningen, preşedintele executiv al Raiffeisen Bankşi vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, spunea laînceputul săptămânii că cerinţele Guvernului sunt dificil de pus înpractică, întrucât combinaţia de avans redus şi dobânzi micireprezintă o abatere de la politicile normale de creditare.

El a arătat că la un avans de 15%, dobânzile pot coborî laniveluri atractive, mai multe bănci având deja astfel deoferte.

În favoarea costurilor reduse pledează calitatea foarte bună aportofoliului - statul a dat doar 21 de despăgubiri băncilor la"Prima casă" la peste 35.000 de credite vândute.

Bancherii nu pot fi obligaţi însă să accepte modificareacontractelor semnate, ceea ce înseamnă că jucătorii care aleg să numai participe la program în continuare vor păstra garanţiaintegrală pentru creditele deja vândute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO