Bănci și Asigurări

Leul ia viteza la vale, in ton cu regiunea

13.11.2007, 20:29 17

Euro a urcat ieri la un nou maxim al anului, de 3,4520 lei, dupa ce jucatorii straini si-au inchis pozitiile pe pietele emergente din regiune.
BNR a calculat la Bucuresti un curs de 3,4414 lei pentru un euro, cu 3,02 bani peste nivelul precedent. Astfel, euro a castigat la cursul oficial 0,9% intr-o singura zi. Leul a pierdut numai de la inceputul lunii 3,8% in fata euro, in conditiile in care in aceasta perioada ratingul de tara a fost pus sub perspectiva negativa de catre Standard&Poor's, iar investitorii straini au inceput sa se uite cu mai multa atentie la inrautatirea fundamentelor economice.
Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, considera ca leul ar putea sa sufere in continuare deprecieri pe termen scurt, in conditiile in care s-au suprapus o serie de date negative privind economia locala peste aversiunea la risc ridicata a investitorilor.
"Noiembrie este o luna cu importuri traditional mai mari. Datele istorice arata ca leul se poate deprecia in noiembrie, iar acum s-au suprapus o serie de stiri negative", spune Anghel. Totusi, el considera ca pe termen lung leul isi mentine potentialul de apreciere in fata euro. Pe de alta parte, nici banca centrala nu priveste cu detasare o depreciere puternica a leului, in conditiile in care aceasta alimenteaza presiunile inflationiste, considera economistul-sef al BCR, care asteapta o noua majorare a dobanzii de politica monetara in ianuarie.
Euro a urcat pe piata interbancara de la Bucuresti de la 3,4270 lei, la inceputul sedintei de tranzactionare, pana la un maxim de 3,4520 lei.
"S-au tranzactionat volume importante. Piata locala a fost afectata si de evolutia regiunii", a comentat un dealer. Piata s-a inchis ieri in cotatii de 3,4460 lei pentru un euro.
Comparativ cu minimul anului, de 3,11 lei, atins in iulie, cursul marcheaza acum o crestere cu 10,6%, in termeni nominali.
Leul nu mai reuseste acum sa gaseasca suport din partea investitorilor straini, chiar in conditiile in care dobanzile au urcat pe piata monetara spre 8%, fata de niveluri de 5,5%, in septembrie. BNR a atras ieri depozite pe doua saptamani in valoare de 3,44 miliarde de lei (un miliard de euro), la o dobanda fixa de 7,5% pe an. Majoritatea monedelor de pe pietele emergente din regiune au inregistrat in ultimele doua sedinte deprecieri in fata euro, pe fondul unei noi cresteri a aversiunii fata de risc a investitorilor. Analistii afirma ca leul poate suferi acum pierderi chiar mai mari decat regiunea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO