Bănci și Asigurări

Leul se intareste la inceputul saptamanii

20.07.2004, 00:00 11

Euro a revenit sub pragul de 41.000 de lei in prima zi de tranzactionare a saptamanii, dupa ce vineri depasise acest nivel cu ajutorul unei interventii a Bancii Nationale. Astfel, cursul calculat ieri de banca centrala a fost de 40.962 de lei pentru un euro, cu 93 de unitati mai putin decat vineri.
Dolarul s-a depreciat din nou, pana la 32.999 de lei, cu 208 unitati mai putin decat la cotatia precedenta.
Piata valutara interbancara s-a deschis ieri in cotatii de 41.035/41.065 de lei/euro, putin peste nivelul inchiderii de vineri. Inca de la deschidere, cotatiile au inceput sa scada, tendinta mentinandu-se in lipsa unei noi interventii a Bancii Nationale. Astfel, pana la sfarsitul sedintei de tranzactionare cotatiile au scazut la 40.925/40.955 de lei/euro. "Piata a fost linistita ieri, volumele tranzactionate fiind specifice unei zile de luni", a comentat un dealer.
Piata a corectat astfel intr-o singura sedinta aprecierea de vineri a euro, care a survenit pe fondul unei interventii in forta a BNR, jucatorii estimand cumpararile de valuta ale bancii la 50, chiar 60 de milioane de euro. Prezenta pe piata a bancii centrale a avut un efect puternic si asupra volumelor tranzactionate, operatiunile interbancare depasind vineri 221 de milioane de euro. Cumpararile bancilor de la clienti au totalizat 89 milioane de euro, depasind vanzarile de valuta cate acestia cu 19 milioane de euro.
Analistii pun excedentul de valuta care se mentine pe piata pe seama investitiilor straine directe, a investitiilor de capital, si a depozitelor nerezidentilor, remiterile muncitorilor romani neputand sa justifice aceste volume.
Pe pietele internationale, dolarul a recuperat ieri o parte din deprecierea pe care a inregistrat-o la sfarsitul saptamanii trecute fata de euro. Astfel, cursul a coborat de la 1,2450 de dolari/euro la deschiderea pietelor, pana la 1,2410 de dolari/euro, cu o minima de 1,2400 dolari/euro. Moneda americana s-a depreciat brusc de la un curs de 1,2340 de dolari/euro, dupa publicarea unui raport care indica incetinirea cresterii inflatiei in luna iunie, fapt care va determina, cel mai probabil, mentinerea ritmului de crestere temperata a dobanzilor de catre Banca Federala.
Pe piata monetara dobanzile la depozitele pe o zi au oscilat in continuare intre 17% si 19% pe an. Banca Nationala a sterilizat ieri de pe piata excesul de lichiditate, atragand 5.075 de miliarde de lei, in depozite pe o luna, la o dobanda de 20% pe an. Banca Centrala a intervenit zilnic in ultima saptamana pentru a atrage leii rezultati din interventiile pe piata valutara. La licitatia organizata vineri, banca centrala a atras de pe piata 5.200 de miliarde de lei, peste nivelul planuit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO