Bănci și Asigurări

Majorari de capital de 320 mil. euro in sectorul financiar in sapte luni

Majorari de capital de 320 mil. euro in sectorul financiar in sapte luni

Click pentru imaginea marita

02.10.2008, 14:45 11

Companiile din sectorul financiar au efectuat majorari de capital de peste 320 de milioane de euro in primele sapte luni din acest an, potrivit datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului.

Cea mai mare parte a banilor care au fost pompati in banci, companii de asigurari, de leasing, pensii, credite de consum sau factoring au provenit din Olanda - 94,6 milioane de euro, reprezentand 30% din total.
Actionarii din Austria au adus peste 59 de milioane de euro la capitalul companiilor pe care le detin aici, cei din Franta 55 de milioane de euro, din Portugalia 24 de milioane de euro, din SUA 19 milioane de euro, iar din Ungaria peste 18,5 milioane de euro. Restul banilor au provenit de la investitori cu tari de rezidenta ca Italia, Marea Britanie, Cipru sau Bulgaria.
In perioada ianuarie-iulie, cele mai mari majorari de capital au fost realizate la companiile ABN Amro Bank (41,9 milioane de euro), BT Asigurari (33,4 milioane de euro numai in februarie), Omniasig (30,6 milioane de euro) sau Banca Millennium (23,9 milioane de euro).
La unele companii, cum ar fi BT Asigurari, Generali Fond de Pensii, Cetelem sau AIG Life, capitalul social a fost majorat de mai multe ori.
La BT Asigurari, companie cumparata anul trecut de grupul francez Groupama, majorarile totale din primele sapte luni au fost de 55,3 milioane de euro, la Cetelem de 13,6 milioane de euro, la Generali Fond de Pensii de 16 milioane de euro, iar la AIG Life de 13,8 milioane de euro.
In topul majorarilor de capital din primele sapte luni ale acestui an se afla bancile si companiile de asigurari, in timp ce la companiile de credite si cele de leasing actionarii au adus sume mai mici.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO