Bănci și Asigurări

Majoritatea clientilor pensiilor facultative au intre 30 si 44 de ani

23.03.2009, 00:00 26

Majoritatea persoanelor cu pensii private facultative (pilonul III) au varste cuprinse intre 30 si 44 de ani, arata datele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Astfel, aproape jumatate din clientii fondurilor de pensii facultative, adica 79.000 dintr-un total de aproape 159.000, au varste cuprinse intre 30 si 44 de ani. Clientii care au peste 45 de ani reprezinta 35% din total (circa 55.000), iar cei cu varste intre 16 si 29 de ani au o pondere de 15% (25.000 de persoane). Pe piata pensiilor facultative exista in prezent zece fonduri, cu active totale de peste 100 de milioane de lei, arata datele CSSPP. Cea mai mare parte a banilor sunt investiti in titluri de stat (55%) si obligatiuni corporative (19%). Primele fonduri de pensii facultative au fost lansate in vara anului 2007, iar in iunie anul acesta va avea loc prima evaluare a performantelor acestora. Potrivit legislatiei in vigoare, la doi ani de la lansarea pe piata Comisia evalueaza randamentele fondurilor de pensii, care nu pot fi situate sub garantia relativa, in caz contrar acestea intrand in supraveghere speciala. In cazul pensiilor facultative, se calculeaza o medie ponderata a randamentelor tuturor fondurilor. Garantia relativa se refera la faptul ca fondurile nu au voie sa coboare la randamente mai mici decat media ponderata a pietei minus patru puncte procentuale sau decat jumatate din media pietei.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO