Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 1,15 mld. lei prin două emisiuni de titluri de stat, la dobânzi de 2,96%, respectiv 4,22% pe an

Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 1,15...

Autor: Roxana Rosu

19.06.2020, 00:00 135

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci 1,15 mld. lei prin două emisiuni de titluri de stat, cu scadenţe în 2021 şi 2031, la dobânzi de 2,96%, respectiv 4,22% pe an. 

Prima emisiune, de certificate de trezorerie cu discount în valoare programată de 500 mil. lei, a atras 7 dealeri primari, cererea totală fiind de 1,05 mld. lei. Din suma totală, băncile au oferit în cont propriu 768,9 mil. lei şi în contul clienţilor 153 mil. lei. Ofertele necompetitive s-au ridicat la 134,7 mil. lei.

În final, suma adjudecată a fost de 812,9 mil. lei, din care băncile au acoperit în cont propriu 637,9 mil. lei şi 50 mil. lei în contul clienţilor.

Nivelul mediu ponderat al randamentului la care s-a adjudecat oferta a fost de 2,96% pe an. A doua licitaţie organizată ieri de minister a vizat o emisiune de obligaţiuni de stat în valoare de 200 mil. lei, scandentă în 2031, la care rata cuponului era de 3,65%.

Valoarea totală a cererii a fost de 558 mil. lei, din care băncile au oferit în cont propriu 327 mil. lei şi în contul  clienţilor 100 mil. lei.

Ofertele necompetitive s-au ridicat la 131 mil. lei.

Suma adjudecată a fost de 339 mil. lei, din care băncile au acoperit în cont propriu 189,5 mil. lei şi 100 mil. lei în contul clienţilor. Randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 4,22% pe an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO