Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat joi 539 milioane lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni suprasubscrisă

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat joi 539...

Autor: Roxana Rosu

26.04.2018, 14:51 365

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat joi 539 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de 500 milioane lei, suprasubscrisă, cu scadenţa la 2 ani şi o dobândă de 3,42% pe an.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Suma nominală adjudecată, de 539 milioane lei, a fost acoperită integral de bănci, în nume şi cont propriu.

Randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 3,42%.

Volumul total al cererii a fost de 711 mil. lei, din care băncile au licitat în nume şi cont întreaga sumă.

Pe ansamblul anului 2018, Ministerul Finanţelor intenţionează să emită titluri de stat pe piaţa internă în sumă de 45-50 mld. lei, din care 70% pe termen mediu şi lung şi diferenţa pe termen scurt. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO